În cele patru luni de la deschiderea oficială, Pavilionul României la Expo 2020 Dubai a găzduit peste 700.000 de vizitatori internaționali, care au asistat la peste 500 de evenimente culturale. În tot acest timp s-au primit vizitele a numeroase delegații oficiale, precum cele conduse de ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, ministrul emiratez al educației, Hussain Ibrahim Al Hammadi, ministrul de stat pentru cooperare internațională din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al EAU și director general al Biroului de coordonare pentru organizarea Expo 2020, Reem Al Hashimy, ministrul delegat pentru sport din Guvernul Republicii Franceze, Roxana Mărăcineanu, președintele Adunării Generale a Biroului Internațional pentru Expoziții (BIE), Jai-chul Choi, secretarul general al BIE, Dimitri Kerkentzes, ministrul adjunct al turismului din Republica Cipru, Savvas Perdios.
Evenimentul artistic din deschiderea oficială a Pavilionului național a fost susținut de artistul român Zoli Toth, împreună cu ansamblul de percuție „Young Beats“, compus din copii cu vârste între 9 și 14 ani, selectați prin programul național de integrare socială prin muzică „Cantus Mundi”.
Până în prezent, numeroși studenți și absolvenți ai Universității de Vest din Timișoara, ai Facultății de Muzică și Teatru a Universității Transilvania din Brașov, ai Facultății de Muzică din Brașov și ai Universității Naționale de Muzică din București au oferit concerte live de muzică clasică din repertoriul românesc și cel internațional pe scena Pavilionului României. Au fost susținute, de asemenea, și reprezentații de dansuri populare tradiționale, de către membrii ansamblului folcloric „Junii Brașovului”. Totodată, scena Pavilionului național a găzduit recitaluri de pian, flaut, chitară, vioară, violă și nai, în interpretarea studenților din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
Evenimentele culturale de mari dimensiuni organizate de Pavilionul României la Expo 2020 Dubai au constat în concerte extraordinare desfășurate pe scenele special amenajate în spațiul expozițional și au fost susținute de Orchestra Națională de Tineret, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea (6 decembrie 2021, Amfiteatrul Millennium), grupul Violoncellissimo, sub conducerea dirijorului Marian Cazacu (cu două concerte de Crăciun, 21 decembrie la Jubilee Park și 23 decembrie 2021, la Amfiteatrul Millennium) și Orchestra Operei Naționale București, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga (17 ianuarie 2022, Amfiteatrul Millennium), moment care a marcat Ziua Culturii Naționale.
Artiștii prezenți în secțiunea Tradition Reloaded, Simina Filat – designer, Daniel Rădulescu – sculptor în metal, reprezentanții proiectului Mesteshuqar Butiq și creatoarele brandului românesc IE Clothing, au susținut sute de ateliere interactive, publicul vizitator bucurându-se de obiectele decorative și accesoriile vestimentare din materiale naturale lucrate manual și, respectiv, de desenele în cărbune și grafit care reproduc sculpturile marelui maestru Constantin Brâncuși.
În cadrul aceleași secțiuni, studenții Facultății de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului și ai Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov au organizat ateliere interactive de creație utilizând tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului (traforaj, crestături, sculptură și împletituri în lemn), combinate cu module destinate cusăturilor și motivelor tradiționale de ornamentare a portului popular și crearea de decorațiuni și ornamente specifice sărbătorilor de Crăciun.
Meșteșugurile tradiționale maramureșene au fost, de asemenea, prezente în Pavilionul național prin participarea Asociației Școala Rădăcinilor Străbune – „Poarta“, fiind prezentate publicului internațional atât obiecte tradiționale românești, cât și tradiții străbune readuse la viață de către artiștii populari români.
În același timp, Pavilionul României la Expo 2020 Dubai a găzduit trei expoziții de artă fotografică ale unor artiști consacrați, precum și ale unor talentați tineri pasionați de fotografie.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Pavilionul României la Expo 2020 Dubai a organizat o serie de programe speciale, inspirate din cultura națională și tradițiile populare românești, la care au participat atât vizitatori români, cât și public larg internațional. Peste 6.000 de vizitatori ai Expo 2020 Dubai au fost prezenți la evenimentele Pavilionului României la Expo, între care numeroși membri ai comunității românești din EAU, foști studenți emiratezi în România și turiști români aflați în vizită la Expo 2020 Dubai.
Programul de promovare economică și științifică a Pavilionului României la Expo 2020 Dubai a inclus, până în prezent, organizarea și găzduirea a 15 evenimente de profil, dintre care amintim: seminarul “The Future of Energy, Bringing Together Conventional and Alternative Sources” (6 octombrie 2021), prin care au fost promovate schimburile de bune practici ca platformă de identificare a unor soluții sustenabile în domeniul energiei și la care a participat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Ákos Derzsi; forumul economic “Aeronautics, Creating New Horizons Through Innovation” (18 octombrie 2021), cu participarea secretarului de stat în Ministerul Economiei, Daniela Nicolescu și a unei delegații conduse de generalul Issaq al Balooshi, consilier personal al ministrului de stat pentru probleme de apărare al Emiratelor Arabe Unite; seminarul „Study in Romania“ (13 decembrie 2021), eveniment organizat de Consiliul Național al Rectorilor pentru promovarea ofertei educaționale din România adresată studenților, masteranzilor și doctoranzilor din străinătate, în prezența secretarului de stat pentru relații interinstituționale din MAE, Daniela Gîtman; conferința „Sustainable Romania. Local Knowledge from the Past for a Global Lasting Future” (14 decembrie 2021), organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23; conferința ”Creșterea rezilienței regiunilor prin decarbonizarea lanțurilor de valoare pe baza tehnologiilor energetice pe bază de hidrogen” (20 ianuarie 2022), organizată în parteneriat de Clusterul de Inovare MEDGreen Constanța și Regiunea Aragon din Spania; un eveniment de social networking organizat de Nordis Group, sponsor oficial al Pavilionului național la Expo 2020 Dubai, dedicat promovării tinerilor antreprenori din România, cu prezentarea unei expoziții de artă fotografică Romania NOW.
De asemenea, Pavilionul României la Expo 2020 Dubai, împreună cu Fundația Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, a organizat, la 18 decembrie 2021, evenimentul ”Space Exploration – from national performance to international cooperation for the benefit of humankind”, avându-i ca invitați pe cosmonautul român Dumitru Prunariu și pe astronautul emiratez Hazzaa Al Mansoori.
La barul de apă minerală din cadrul pavilionului, denumit generic H2RO, sub îndrumarea aqua sommelierului român Claudia Benea, au fost organizate degustări de apă minerală, precum și evenimente de informare și conștientizare a rolului esențial pe care îl are apa, ca nutrient esențial, pentru sănătatea corpului uman.
Nu în ultimul rând, vizitatorii mici și mari ai Pavilionului României au putut interacționa cu membrii echipei naționale de robotică Autovortex, ce au fost prezenți, în două ocazii, cu patru roboți inteligenți, dintre care doi campioni mondiali la concursuri de robotică din SUA și Federația Rusă.
În continuare, până la încheierea Expoziției Mondiale din Dubai (31 martie 2022), în Pavilionul României se vor desfășura noi activități cultural-artistice și de promovare economică și științifică, într-un ritm susținut, programul propus fiind unul complex și diversificat, cu accent asupra momentului de maximă vizibilitate, respectiv Ziua Națională a României la Expo 2020 Dubai (1 martie 2022). Cu acest prilej, va avea loc o ceremonia oficială, cu participarea delegației române și a reprezentanților organizatorilor și se vor organiza un spectacol de tradiții populare românești, susținut de ansamblul folcloric profesionist „Cindrel – Junii Sibiului” și un Forum Economic sub coordonarea Camerei de Comerț și Industrie a României.
În perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, România este prezentă la expoziția mondială din Dubai cu un pavilion național dezvoltat în jurul conceptului „New Nature”, aducând în atenția publicului internațional istoria relației României cu natura, din perspectivă culturală și științifică. Pavilionul României, care ilustrează simbolic operele unor creatori români din domeniile artistic și al cercetării științifice, precum Constantin Brâncuși, George Enescu, Grigore Antipa și Nicholas Georgescu-Roegen, interconectează o serie de teme secundare, precum turism, apă, tehnologie și educație, componente reprezentative pentru România, ilustrate într-o nouă perspectivă. Întreaga experiență din cadrul Pavilionului propune vizitatorului un ansamblu de oportunități de conectare, prin instrumente digitale și aplicații mobile, la moștenirea culturală și naturală a României.
În secțiunea Tradition Reloaded publicul larg are ocazia să surprindă un artist sau un meșteșugar diferit în fiecare lună, într-un moment de creație. Rezultatele demersului rămân în expoziție pe durata desfășurării acesteia. Intenția este de a păstra atenția pe cel care realizează lucrarea artistică, de a conecta vizual și emoțional vizitatorul cu procesul meșteșugului românesc.