Primul tronson al noii Unități de Primire Urgențe al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Capitală a fost inaugurat astăzi în prezenţa prim-ministrului Victor Ponta, a ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, secretarului de Stat Raed Arafat și acad. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului.
“Mulţumesc tuturor celor care lucrează zi de zi aici pentru că “Grigore Alexandrescu” este, cu siguranţă, cel mai important spital din ţară pentru că este spital de copii. Ca să poată să îşi desfăşoare activitate au nevoie de două lucruri: de o bază materială şi de baza umană, care este la fel de imporantă. Medicii vor să lucreze dacă au condiţii şi dacă sunt respectaţi Mă bucură că, şi aşa după mai mult timp, unitatea arată la standard European, cum de altfel, arată şi celelalte unităţi de primiri urgenţe pe care le+am inaugurat în ultima perioadă în Bucureşti. Mai sunt încă două şi încheiem tot sistemul de unităţi de Primiri Urgenţe din Bucureşti. Din cele 19 maternităţi modernizate prin programul cu Banca Mondială, 18 sunt în funcţiune. Mai este una singură care se termină anul acesta şi practice prima parte a unui lanţ medical normal este standard European”,a subliniat Victor Ponta după ce a vizitat noile saloane.
„Este un moment important pentru spitalul nostru. Aceasta unitate este ca toate celelate unităţi de primiri urgenţe din lume, poate şi ceva mai mult. Când spun ceva mai mult mă refer la faptul că avem utilaje şi aparatură de ultimă generaţie. (…) Spațiile permit asigurarea asistenței medicale de urgență între 50.000 şi 100.000 de copii pe an de preluare, stabilizare şi trimitere fie acasă, fie în secţiile spitalului nostru. Secţia este funcţională şi vom începe activitatea din această seară. Beneficiem de suficient personal, am primit tot ce am solicitat înainte de finalizarea lucrărilor. Începând de anul viitor ni s-a promis că va începe construirea noului sediu de Pediatrie, care va fi legată de Chirurgie, astfel încât să nu mai fie un spital multipavilionat. Devizia spitalului este ca nicun copil nu trebuie să moară. Suntem o familie, iubim acest spital pentru că toţi au veni aici din dragoste, nu la un spital. Aici stăm mai mult decât stăm acasă! Ne dorim ca noua generaţie să fie mai bună decât aceasta. Spitalul nostru este Spitalul Ultimei Speranţe şi vrem ca fiecare copil să fie tratat la un nivel maxim, să nu mai fie nevoie să îi trimitem în străinătate”, a acad. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.
Acesta a mai precizat că Centrul de Excelenţă va fi finalizat în luna octombrie, va fi unul dintre cele mai bune in Europa și va funcționa cu o echipă românească de la început.