Site icon TIMP ROMÂNESC

Perioadele de muncă și dreptul la pensie, recunoscute reciproc în România și SUA

A fost promulgată Legea de ratificare a Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privitor la recunoașterea reciprocă a perioadelor de muncă și a dreptului la pensie.

Astfel, drepturile de pensie ale lucrătorilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat vor fi acordate în baza Acordului în domeniul securității sociale.

Acesta vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar și pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea.

Documentul se aplică, pentru România, legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum și legilor care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat, în funcție de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu.

Documentul conține și dispoziții privind exportul pensiilor, constituind un avantaj pentru facilitarea mobilității pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat și a menținerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată.

Acordul conține, de asemenea, dispoziții privind stabilirea legislației aplicabile, în scopul evitării dublei contribuții de asigurări sociale a unui lucrător sau a riscului ca acesta să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale din cele acoperite de Acord.

Acordul include și prevederi referitoare la lucrătorii detașați. În acest sens, s-a stabilit inclusiv exceptarea reciprocă a acestora de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.

Acordul în domeniul securităţii sociale include, de asemenea, și prevederi referitoare la măsurile administrative și de cooperare, inclusiv limba de comunicare, moneda de plată, soluționarea diferendelor, durata și intrarea în vigoare.

Exit mobile version