Personalităţi cu care România se mândreşte oricând şi oriunde

Fiecare naţie are marile sale valori, iar România are o mulţime de personalităţi cu care poate să se mândrească. Cu prilejul Zilei Naţionale a României, www.yahoo.news.com ne propune să ne amintim de câteva personalităţi ale căror realizări au trecut graniţele ţării.

Henri Coandă a fost unul dintre acei mari savanţi ai lumii care nu se pot rezuma la o singură arie de activitate. A fost unul dintre primii aviatori care au zburat cu un avion cu reacţie, a proiectat clădiri, a inventat instalaţii revoluţionare de transport şi de desalinizare a apei şi a studiat cele mai pure ape de pe planetă. Fiu al unui fost premier al României (Constantin Coandă, tatăl savantului, a fost prim-ministru în anul Unirii, 1918), Coandă a fost omul care a construit, în Golful Persic, primul rezervor de beton subacvatic pentru depozitarea petrolului. Un efect din fizică poartă şi astăzi numele marelui savant român. Atunci când a zburat cu avionul cu reacţie, Coandă a observat că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după peste 20 de ani de studii ale lui și ale altor savanți inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. Henri Coandă a murit în 1972, la vârsta de 86 de ani.

În 1944, Sofia Ogrezeanu (viitoare Ionescu, prin căsătorie), pe atunci tânără studentă la Facultatea de Medicină Umană din București, a operat la Spitalul nr. 9 din București un copil grav rănit într-un bombardament, ceea ce i-a garantat intrarea în așa-numita echipă neurochirurgicală de aur a României, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, şi devenind, după unii, prima femeie neurochirurg din lume. Își susține doctoratul în medicină şi chirurgie în 1945, an în care se şi căsătorește cu doctorul Ionel Ionescu, secundar neurochirurg, cu care a avut doi copii. Timp de 47 de ani realizează operații pe măduva spinării şi creier şi se remarcă prin lucrări științifice apărute în numeroase publicații internaționale de prestigiu.

Nicolae Paulescu este savantul român care a descoperit substanţa capabilă să reducă temporar nivelului glicemiei, numită astăzi de noi insulină. Paulescu a numit această substanţă pancreină şi a realizat importantul său rol în 1916, când a injectat substanţa în jugulara unor câini diabetici şi a observat faptul că glicemia lor a revenit, temporar, la niveluri normale. Numai că, în mijlocul descoperirilor sale, Paulescu a fost chemat să se alăture forţelor armate ale ţării, 1916 fiind chiar anul intrării ţării noastre în Primul Război Mondial. În 1921, o echipă de medici canadieni a studiat şi a brevetat produsul numit „insulină”, nimic altceva decât pancreina lui Paulescu. Ulterior, s-a dovedit că oamenii de ştiinţă canadieni aveau cunoştinţă de cercetările lui Paulescu. Cert este că, în 1921, canadianul James B. Collip a fost primul care a demonstrat că un extract pancreativ este eficient în tratamentul diabetului la om. Pentru descoperirea insulinei, echipa din Canada a fost recompensată cu Premiul Nobel, în anul 1923. Pe lângă rolul său în descoperirea insulinei, Paulescu este omul unor imense premiere în medicină. De exemplu, în 1897, Paulescu a fost cel care a demonstrat că coagularea sângelui obținut din vena suprahepatică se face aproximativ în același timp cu coagularea sângelui obținut din vena portă sau din venele periferice, contrazicând cunoştinţele generale ale lumii medicale din acea vreme. Dincolo de fabuloasa sa cercetare medicală, Paulescu a fost un om destul de controversat, din cauza antisemitismului şi a susţinerii extremei drepte. În 1922, Paulescu înfiinţa primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. A murit în 1931, la vârsta de 61 de ani.

Alături de aceşti mari intelectuali şi artişti români stă numele unei femei care a ieşit în evidenţă prin formidabilul ei curaj. Ecaterina Teodoroiu (pe numele său adevărat Cătălina Toderiu), născută în 1894, a luptat în Primul Război Mondial, mai întâi ca soră medicală, iar, după moartea fratelui ei, ca soldat. S-a aflat în primele linii în lupta de la 10 octombrie 1916, când trupele comandate de generalul Ion Dragalina au respins o puternică ofensivă inamică, în prima bătălie de la Jiu. Ridicată la rangul de sublocotenent pentru priceperea în luptă şi curajul său, a ajuns chiar să conducă un pluton de infanterie. A murit după ce a fost împuşcată în piept, într-o luptă din august 1917, din Vrancea. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!”.

Ana Aslan este una dintre cele mai mari figuri feminine din istoria României. Medic român în gerontologie, Aslan a inventat mai întâi un produs Gerovital, „leac” anti-bătrânire ce avea să fie folosit de personalităţi ca Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas sau Salvador Dali. Produsul inventat în 1952 a fost brevetat în peste 30 de ţări, iar Ana Aslan şi-a continuat studiile şi a lansat, în 1980, alături de farmacista Elena Polovrăgeanu, un nou remediu-minune, care îi şi poartă numele: Aslavital. În ciuda reclamei pe care o făcea cercetării româneşti, Ana Aslan nu era printre preferatele regimului comunist. „Va fi greu pentru institut şi pentru dumneata, după ce nu voi mai fi eu. Vor folosi cele mai diabolice metode, în numele partidului. […] Pentru orice există o soluţie, numai sistemul ăsta pare veşnic”, spunea Aslan cu doar trei luni înainte de moarte, memorii publicate de medicul Mircea Dumitru, confident al Profesoarei, în cartea „Ana Aslan şi timpul său: o luptă de idei”. Ana Aslan a murit în 1988, la vârsta de 91 de ani.

Emil Racoviţă este românul care a descoperit balena cu cioc, dar aceast nu este nici pe departe cea mai mare realizare a carierei sale. La început fascinat de lumea oceanelor, Racoviţă avea să renunţe la această pasiune pentru a se dedica în totalitate uneia care l-a fascinat mult mai mult: biospeologia. A studiat mii de organisme care îşi duceau viaţa în peşteri şi a înfiinţat, la Cluj, primul institut speologic din lume. Dacă, astăzi, mulţi dintre cei mai buni cercetători români profesează în străinătate, în 1920 Racoviţă reuşea să aducă la institutul său clujean doi mari cercetători francezi şi unul elveţian. Emil Racoviţă a murit în 1947, la vârsta de 79 de ani.

Constantin Brâncuși (1876-1957) este cu siguranță cel mai cunoscut sculptor român și unul dintre cei mai importanțturai din întreg secolul XX. Născut la Hobița, în Gorj, Brâncuși și-a desfășurat cea mai mare parte din perioada creativă a vieții sale în Franța. De aceea, iubitorii de artă de pe tot globul îl desemnează pe genialul artist român doar prin numele de familie, scris fără diacritice, Brancusi, și pronunțat după regulile limbii franceze. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României. Aceste lucrări nu au ajuns în țara noastră deoarece România comunistă le-a refuzat, Brâncuși fiind socotit un reprezentant al burgheziei decadente. Totuși, în România, lucrări extrem de importante ale lui Brâncuși pot fi admirate la Târgu Jiu (Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor, Masa Tăcerii, Coloana Infinitului).

George Enescu, socotit cel mai mare muzician român, avea doar 12 ani atunci când entuziasma pretențiosul public vienez cu modul său de a interpreta compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps sau Felix Mendelssohn-Bartholdy. După Conservatorul din Viena au urmat studii de vioară, contrapunct și compoziție la cel din Paris, iar apoi Enescu a ajuns în perioada matură a carierei sale. În 1898 debuta în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română. A fost și anul în care și-a început celebrele recitaluri de vioară, atât de îndrăgite de Regina Elisabeta a României, care îl invita extrem de des pe Enescu la castelul Peleș. Cele mai cunoscute compoziții ale sale au apărut în primul deceniu al secolului al XX-lea. A fost și un apreciat pedagog, printre elevii săi numărându-se violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe”, spunea vestitul Menuhin.

George Emil Palade este singurul român care a câştigat Premiul Nobel (1974). Conaţionalul nostru este considerat părintele biologiei celulare moderne. Fostul preşedinte american Ronald Reagan i-a acordat românului Medalia Naţională pentru Ştiinţă, în anul 1986. Marea reuşită a cercetărilor lui George Emil Palade a fost explicarea mecanismului celular al producției de proteine. Savantul român s-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani, în anul 2008.

Grigore Antipa (1867-1944), omul care dă numele muzeului național de istorie naturală, este unul dintre cei mai cunoscuți biologi români. Crescut de mătuși, după ce și-a pierdut părinții, Antipa, un copil sărac din Botoșani, a avut șansa de a avea un frate parazitolog, care i-a obținut o bursă regală pentru a face universitatea în orașul german Jena, sub coordonarea celebrului naturalist Ernst Haeckel, nimeni altul decât părintele ecologiei. Antipa a descoperit o nouă specie de meduză, dar adevărata recunoaștere internațională a primit-o pentru studiile extraordinare în domeniul hidrobiologiei și pentru modul în care a ales să organizeze muzeul din București care acum îi poartă numele. Inovațiile sale muzeologice (un simplu exemplu: muzeul condus de Antipa a fost primul din lume în care s-au folosit diorame biologice) au atras atenția specialiștilor străini. Aceștia i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie naturală. Lucrarea de specialitate a fost publicată în 1934, purtând titlul „Principes et moyens pour la réorganisation des musées d’histoire naturelle” („Principii și mijloace pentru reorganizarea muzeelor de istorie naturală”).