Site icon TIMP ROMÂNESC

Perspective asupra Coloanei Infinitului în SUA

Consulatul General al României la New York a organizat, zilele trecute, o recepție oficială pentru a marca Ziua Națională a României. La eveniment au participat peste 150 de persoane, reprezentanți ai autorităților locale, membri ai corpului consular acreditat la New York, reprezentanți ai mediilor asociativ și filantropic, de afaceri, cultural, academic, precum și alți membri marcanți ai comunității românești din circumscripție.

Evenimentul a fost precedat de păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor de la Clubul Colectiv și ale atacurilor teroriste recente.

În cadrul evenimentului au fost prezentate 6 lucrări ale fotografului de origine română Roberto Dutesco, reprezentând diferite perspective asupra Coloanei Infinitului a lui Constantin Brâncuși, iar grupul SoNoRo a susținut un recital de muzică de cameră, interpretând lucrări de George Enescu, Max Bruch, W.A. Mozart și Maurice Ravel. Imnul României a fost intonat de soprana Veronica Iovan.

Consulul general al României la New York a susținut o scurtă alocuțiune în cadrul căreia a evidențiat semnificația simbolică a evenimentului, aniversarea a 135 de ani de relații diplomatice între România și SUA, rolul comunității româno-americane în consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, precum și angajarea fermă a României în identificarea de soluții și măsuri adecvate în soluționarea provocărilor majore la adresa securității și solidarității internaționale.

Exit mobile version