Site icon TIMP ROMÂNESC

PES Activists România a răspuns invitației Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European

PES Activists România a răspuns invitației Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, de a participa la o dezbatere privind viitorul Europei și rolul/implementarea noilor tehnologii. Aproape 70 de invitați din România au participat în perioada 6 – 8 februarie la evenimentul cu tema ”Accesul și conectivitatea – politici de consolidare a Europei” din Parlamentul European. Județul Cluj a fost reprezentat de Dragoș Forgaci, secretar general al PES Activists Cluj și președinte al TSD Cluj-Napoca.

Tehnologia joacă un rol foarte important în viața noastră, chiar dacă de cele mai multe ori nu ne dăm seama. Când ai nevoie de anumite informații, unde cauți prima dată? De cele mai multe ori este internetul. Din păcate, sunt prea multe persoane care nu știu folosi un calculator personal sau telefonul mobil. Mă bucur că ne-am putut aduce aportul la această dezbatere în urma căreia toți cetățenii europeni vor putea avea acces la informații și cursuri pentru a se putea acomoda cu explozia tehnologică din ziua de astăzi. Am avut parte de o experiență  minunată datorată organizatorilor și le mulțumesc pe această cale”  a declarat Dragoș Forgaci.

Urmează o perioadă de reforme importante la nivelul construcției europene. Social-democrații europeni sunt foarte implicați în aceste dezbateri și este foarte important ca vocea României să fie auzită. Cred că participanții din țară au făcut o impresie foarte bună și au arătat potențialul real pe care îl are România”,  a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, președintele PES activists România.

Exit mobile version