Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS şi Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, finalizează, zilele acestea, procesul de selecţie a peste 1200 de voluntari implicaţi în organizarea, la Bucureşti, a Campionatului European de Fotbal – UEFA 2020.
În perioada 11 – 28 iunie, aceştia vor informa, asista şi oferi servicii de orientare în București pentru turiştii participanţi la campionat. Ei se alătură altor 850 de voluntari care asigură asistență publicului și personalului de organizare al UEFA în perimetrul Arenei Naționale.
În acest sens, în intervalul 26 mai -7 iunie, voluntarii participă la programe de instruire cu formatorii Centrului de Tineret al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS, care, la rândul lor, au fost instruiţi de Volkswagen Mobility Makers. Una din condiţiile obligatorii pentru selecţie este cunoaşterea limbii engleze, la nivel conversațional.
Voluntarii implicați vor beneficia de training de specialitate, certificat de voluntariat emis de UEFA şi echipament special (hanorac, rucsac, şapcă şi tricou cu însemnele UEFA Euro 2020).
600 de elevi voluntari, selectaţi prin PROEDUS, din peste 100 de licee din Capitală
Primii 600 de volutari, elevi de liceu, sunt selectaţi din bazinul de voluntari PROEDUS – programul Voluntar Proedus 2.0, care cuprinde 6000 de elevi din Capitală în an pandemic, respectiv 10.000 în afara acestei perioade.
Voluntarii PROEDUS, împărtiţi în 20 de grupe a câte 30 de elevi, vor fi instruiţi în aer liber, sâmbătă şi duminică, 29 şi 30 mai, la Palatele Brâncoveneşti.
Pentru a dobândi calitatea de voluntar în programul de voluntariat – Voluntar Proedus 2.0, persoanele interesate pot transmite intenția de înscriere accesând link-ul https://form.jotform.com/202572040858353.