Site icon TIMP ROMÂNESC

Peste 2.000 de copii români participă la Taberele ARC 2017. În acest an, vor interacționa direct cu mari sportivi români

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, și ministrul Tineretului şi Sportului, Marius-Alexandru Dunca, au semnat, luni, în prezenţa premierului Sorin Grindeanu şi a mai multor personalităţi din lumea sportului, un protocol de colaborare pentru lansarea programului „Taberele ARC 2017”.

În acest context, ministrul Andreea Păstârnac a anunțat că, ediția din acest an a taberelor ARC este susținută de mari sportivi ai României: “Un program care în actuala viziune a Guvernului Românie se extinde, astfel încât, pe lângă taberele de vară, vom avea şi o tabără de iarnă, iar pe lângă copiii care veneau până acum din comunităţile istorice ale românilor de pretutindeni, anul acesta vom avea copii din noile comunităţi de mobilitate. Sportivi, mari sportivi ai României, au acceptat să ne acorde auspiciile şi să transmită copiilor născuţi în diaspora, ceva din valorile, din spiritul de competiţie, acel moment unic, când s-a cântat imnul României la cele mai înalte cote ale profesionalismului”.

Ne vom bucura foarte mult că tinerii din diaspora vor putea să vă cunoască, să fie alături de dumneavoastră și că în felul acesta identitatea şi cunoașterea ţării unde s-au  născut părinţii lor vor căpăta o dimensiune extraordinară. Astăzi  semnăm parteneriatul cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi totodată  lansăm înscrierea pentru seriile din luna iunie-august” a mai transmis ministrul românilor de pretutindeni.

La rândul său, ministrul Tineretului şi  Sportului, Marius Dunca, a adăugat că prin taberele “ARC” se doreşte oferirea posibilităţii copiilor etnicilor români din afara graniţelor de a cunoaşte România: “Cea mai bună cunoaştere este cea prin educarea copiilor. Trebuie să arătăm adevărata valoare şi trebuie să arătăm copiilor noştri ce înseamnă un campion, ce înseamnă sacrificiu. România are nevoie de modele, nu ne mai regăsim în nimic în momentul de faţă, dar avem nişte campioni care ne-au redat demnitatea de a fi români şi este datoria şi obligaţia noastră de a-i promova şi ei să vină să ne spună ce înseamnă sacrificul de a fi sportiv de performanţă. Ei ne-au redat bucuria şi ne au adus lacrimi pe obraz când se cânta imnul României

Prezent la eveniment, prim-ministrul Sorin Grindeanu a arătat că de taberele ARC-2017 vor beneficia și copiii etnicilor români din comuitățile istorice: “Peste 2.000 de etnici români – copii, tineri, studenţi sau profesori – vor participa la Programul ARC din acest an şi vor avea ocazia să vadă România prin sufletul şi prin ochii marilor sportivi. Vor lua contact direct cu tradiţia, civilizaţia şi tradiţia ţării noastre şi vor avea ocazia să interacţioneze cu românii. Transmit un gând special pentru românii din Voivodina, Valea Timocului, Cernăuţi şi Odessa sau din Macedonia, Bulgaria, Albania, Croaţia sau Ungaria. Trăiesc departe de ţară, dar distanţa nu ar trebui să ne despartă. Avem obligaţia să ne implicăm mai mult în viaţa acestor comunităţi de români”.

Prin intermediul acestui program, copiii incluși în taberele ARC participă iau parte la activități culturale și sportive, concursuri de cultură generală, proiecții de filme, prelegeri cu teme legate de istoria și civilizația românească, precum și cursuri de limba română susținute de personalități din mediul universitar și din societatea civilă.

Exit mobile version