Contractele de finanțare pentru alte 4 rute turistice și culturale din Programul „România atractivă” au fost semnate de ministrul Marcel Boloș și reprezentanți UAT-urilor.
Valoarea totală a contractelor depășește 20 milioane euro, sumă ce va fi investită prin componenta 11 – Turism și cultură a Planul Național de Redresare și Reziliență.
Vor fi finanțate:
Ruta satelor cu arhitectură tradițională (9,78 milioane euro)
În mediul rural românesc, imaginea care, în mod tradițional, conferă valoare culturală localităților, garantează calitatea vieții în comunitate și prezintă atractivitate pentru vizitatori a avut de suferit mult în ultimii ani. Câteva exemple de comunități care vor fi sprijinite sunt comuna Saschiz din județul Mureș, comuna Biertan din județul Sibiu, comuna Arpașu de Jos în județul Sibiu, comuna Ciucsângeorgiu din județul Harghita și comuna Roșia Montană din județul Alba.
Ruta curiilor (7,88 milioane euro)
Curia reprezintă ansamblul unei curți senioriale sau nobiliare, care combină caracteristicile stilului Renașterii, Barocului și Neoclasicismului cu particularitățile arhitecturii populare. Cele mai multe dintre curii au fost construite între secolele al XVII-lea și al XIX-lea. Ruta va cuprinde cele mai reprezentative curii din Transilvania, inclusiv restaurarea unui număr de cinci curii din județele Covasna, Harghita, Satu Mare, Bihor și Cluj.
Ruta culelor (2,48 milioane euro)
Culele erau locuințele boierilor, construite în vederea apărării avutului și vieții membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor, fiind construcții semifortificate specifice secolelor XVIII și XIX, răspândite în spațiul balcanic. În România, culele se întâlnesc preponderent în regiunea deluroasă a Olteniei, dar se mai găsesc și în zona de câmpie a Munteniei, în București și în județele Argeș și Teleorman. Contractele de finanțare pentru restaurarea a două cule care vor fi incluse în ruta dedicată: Cula Tudor Vladimirescu (județul Mehedinți) și Cula Glogovenilor (județul Gorj) au fost semnate astăzi.
Ruta Delta Dunării (0,57 milioane euro)
În Delta Dunării, relația dintre resursele naturale și comunitatea de pescari a creat un spațiu și un peisaj cultural unic ce se dorește sa fie protejat ca patrimoniu cultural și natural și valorificat prin turism cultural. Proiectul propune o abordare inovativă în care patrimoniul local devine factor principal de dezvoltare durabilă într-o arie protejată naturală. Se vor restaura 30 obiective de peisaj cultural, care vor fi incluse într-un traseu turistic, iar astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru obiectivele din localitățile Chilia Veche și Periprava.
Prin Componenta 11 – Turism și cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență al României sunt alocate peste 100 milioane euro pentru promovarea a 12 rute turistice și culturale din România:
Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.
Săptămâna trecută au fost semnate contacte de finanțare în valoare de 68,5 milioane euro pentru investiții în obiectivele incluse în șase rute culturale și turistice din Programul „România atractivă”: ruta castrelor, ruta castelelor, cetăților, ruta Sfântului Ladislau, a bisericilor de lemn și ruta mănăstirilor din zona Moldovei.
De asemenea, în cadrul aceleiași componente a Planului Național de Redresare și Reziliență au fost semnate contracte în valoare totală de 59 milioane de euro pentru înființarea, modernizarea și restaurarea a 8 muzee și memoriale: Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România și Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat, Muzeul identităților și conflictelor transilvănene, Memorialul Revoluției-decembrie 1989, Memorialul Victimelor, Muzeul Industrializării forțate și al dezrădăcinării, Râpa Robilor și Muzeul ororilor comunismului.
Componenta 11 – Turism și Cultură din PNRR, prin care sunt finanțate aceste investiții, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.