Site icon TIMP ROMÂNESC

Peste 200 de militari ai Armatei Naţionale au participat la exerciţiul „Sub cer senin – 2013”

Peste 200 de militari ai Armatei Naţionale din Republica Moldova au fost evaluaţi din punct de vedere al pregătirii pentru îndeplinirea misiunilor în Zona de Securitate, în cadrul exerciţiului „Sub cer senin – 2013”, desfăşurat la Bălţi, informează MOLDPRES. La exerciţiu a participat şi ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, care a apreciat nivelul de pregătire a tinerilor soldaţi. „Misiunea de pacificator este una grea, cu provocări dintre cele mai diverse, care necesită instruire specială şi ambiţie. Sunt convins că în următoarele şase luni de serviciu, în regiunea transnistreană, veţi da dovadă de profesionalism şi devotament în executarea misiunilor stabilite”, a spus Marinuţa.

Potrivit comandantului Batalionului Instruire din cadrul Brigăzii infanterie motorizată „Moldova”, Eduard Putină, tinerii soldaţi au fost evaluaţi la şase probe, după ce, timp de patru luni, s-au familiarizat cu istoria conflictului de pe Nistru şi acordurile de menţinere a păcii.

Sursa citată a specificat că militarii testaţi în cadrul exerciţiului „Sub cer senin – 2013” vor fi transferaţi pentru desfăşurarea serviciului militar în termen în subunităţile Forţelor moldoveneşti de menţinere a păcii, dislocate în localităţile Cocieri, Coşniţa şi Varniţa.

În acelaşi timp, alţi circa 200 de militari în termen, încorporaţi în luna iulie 2012, care şi-au îndeplinit serviciul militar în Zona de Securitate au fost trecuţi în rezerva Armatei Naţionale. În cadrul evenimentului, cei mai buni 30 de ostaşi au primit diplome şi cadouri.

Exit mobile version