Peste trei milioane de români au ales să se mute în străinătate pentru a munci, România devenind, astfel, a patra țară din Uniunea Europeană (UE), în funcție de numărul de emigranți.
Potrivit unui Raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), citat de una dintre companiile cu profil de activitate transferuri de bani online cei mai mulți dintre cei care se mută în afara țării ajung să lucreze acolo pentru a oferi sprijin financiar familiei rămase în România, scrie Agerpres.ro.
Datele statistice publicate de TransferGo (o companie cu cele mai rapide transferuri online internaționale low cost dedicată lucrătorilor din afara țării, înființată în Lituania, prin intermediul căreia românii de peste hotare trimit bani acasă în doar 30 de minute) arată că, în cei patru ani de la înființarea companiei, prin intermediul platformei online TransferGo, au fost transferate peste 280 de milioane de euro.
„Comunitățile de români din străinătate sunt unele dintre cele mai mari din Europa, iar Marea Britanie nu este o excepție. Cei mai mulți dintre românii care au decis să lucreze în Marea Britanie au făcut-o din considerente financiare. În prezent, această comunitate se confruntă cu un sentiment de incertitudine după Brexit, care are un impact major asupra tuturor comunităților de imigranți de pe acest teritoriu”, potrivit unui comunicat.
Conform Băncii Mondiale, până la finalul anului 2015, aproximativ 4 milioane de români au emigrat definitiv în străinătate, iar suma totală transferată de către aceștia în România s-a ridicat la 3,2 miliarde de dolari.
Principalele țări din care s-au trimis bani au fost Italia (937 milioane de dolari), Spania (740 milioane dolari) și Germania (422 milioane dolari).
Începută ca un start-up, TransferGo a evoluat la nivelul unei afaceri cu tranzacții între 44 de țări care folosește sistemul de transfer al banilor local in–local out, valoarea transferurilor în cei patru ani de la înființare depășind 280 de milioane de euro.