Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în primele două luni ale anului 2021, au fost încadrate în muncă 30.299 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 28 februarie 2021, 13.294 au peste 45 de ani, 6.439 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 5.632 au între 25 și 35 de ani, iar 4.934 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 3.622 tineri NEET). Numărul femeilor încadrate este de 14.608, iar al bărbaţilor de 15.691, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 48,21 %, respectiv de 51,79 %.
În funcţie de rezidenţă, 16.458 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 13.841 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (10.450), profesionale (7.249), gimnaziale (6.254), 3.429 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului 2021, 16.536 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă primul loc (3.087), urmat de Buzău (1.733) și municipiul București (1.784).
În primele două luni ale anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 81.653 persoane.