Site icon TIMP ROMÂNESC

Peste 40% din populația adultă a României a fost vaccinată

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că România a depășit pragul de 40% de persoane cu vârsta de peste 18 ani care s-au vaccinat împotriva COVID, într-o conferință de presă organizată duminică. Dorința de imunizare în România a crescut considerabil în ultimele zile, pe fondul impunerii de noi restricții, dar și ca urmare a numărului tot mai mare de infectări și decese de COVID.

„În ultimele trei zile, întreaga țară a fost într-un maraton de vaccinare. În ultimele 72 de ore, la nivel național, peste 360.000 de doze au fost administrate, peste 260.000 de persoane au venit pentru prima doză – aproape jumătate din numărul persoanelor care s-au vaccinat în ultimele patru săptămâni cu prima doză. Este o creștere extrem de importantă și de dorit”, a declarat Valeriu Gheorghiță în conferința de presă organizată la maratonul vaccinării de la Biblioteca Națională din București. Autoritățile vor spori capacitatea de vaccinare, în dorința de a ajunge la o rată de vaccinare de 70% în următoarele săptămâni. Acesta este obiectivul CNCAV, a anunțat medicul militar.
“Datoria noastră este să creștem progresiv capacitatea de vaccinare, astfel încât, în următoarele săptămâni, să atingem rata de cel puțin 70% persoane vaccinate din populația adultă. În acest moment avem peste 40% rată de acoperire vaccinală în rândul populației adulte de peste 18 ani’. „Vom organiza la fiecare sfârșit de săptămână un maraton de vaccinare în municipiul București, identificând câte un centru de vaccinare care să aibă program extins, astfel încât până la finalul anului sperăm să atingem acel prag de imunizare colectivă prin vaccinare”, a anunțat Gheorghiță.

Exit mobile version