Site icon TIMP ROMÂNESC

Peste 80% dintre români cred că, pe termen lung, România trebuie să urmeze direcția Vest

Potrivit sondajului de opinie intitulat „Agenda România 2050. O conversație despre viitorul României – Ediția I”, peste 80% dintre români cred că, pe termen lung (următoarele decenii), România trebuie să urmeze direcția Vest (UE, SUA, NATO) din punct de vedere al alianțelor politice și militare. De asemenea, majoritatea consideră că și în viitorul îndepărtat NATO va rămâne principala garanție de securitate pentru România și susține o consolidare a Armatei României.

Sondajul de opinie, realizat în perioada 23 mai – 14 iunie 2022 pe un eșantion de 1500 de respondenți, este împărțit în mai multe capitole.

Sondajul de opinie „Agenda România 2050. O conversație despre viitorul României – Ediția I” a fost realizat de INSCOP Research în la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat și având drept parteneri academici Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași.

Capitolul 6: Securitatea națională a viitorului

Direcție România – Vest vs. Est
În opinia a 83,5% dintre români, VEST (adică UE, SUA, NATO)  este direcția înspre care ar trebui să se îndrepte România din punctul de vedere al alianțelor politice și militare. 8% consideră că România ar trebui să se îndrepte către EST (adică Rusia, China). Ponderea non-răspunsurilor este de 8,5%.
Analiza socio-demografică: Nu sunt diferențe semnificative în funcție de categoriile socio-demografice analizate între cei care consideră că România ar trebui să se îndrepte către VEST din punctul de vedere al alianțelor politice și militare.

Garanțiile de securitate pentru România – percepție viitor
Dacă ar fi să se gândească la viitorul mai îndepărtat, 65,8% dintre români cred că NATO va rămâne principala garanție de securitate a României, în timp ce 29% sunt de părerea contrarie. 5% nu știu sau nu pot aprecia, iar 0,2% nu răspund.
Analiza socio-demografică: Consideră că NATO va rămâne principala garanție de securitate a României în procente mai ridicate decât restul populației: tinerii până în 30 de ani și persoanele cu venituri foarte ridicate.

Armata Română
În opinia a 70,9% dintre români, în viitor Armata României ar trebui să se mărească. 23,2% sunt de părerea că Armata Română ar trebui să rămână la fel ca acum, iar 3,5% că ar să se micșoreze. Ponderea non-răspunsurilor este de 2,4% din totalul eșantionului.
Analiza socio-demografică: Sunt de părere că Armata Română ar trebui să se mărească mai ales locuitorii din regiunea Sud Est și persoanele cu venituri foarte scăzute. Gulerele albe, persoanele cu studii superioare și locuitorii din regiunea Centru împărtășesc în proporții semnificativ mai ridicate decât restul populației părerea că Armata Română ar trebui să rămână la fel ca acum.

 

 

Exit mobile version