O galerie foto dedicată românilor din Maramureșul istoric / Maramureșul din dreapta Tisei (regiunea Transcarpatia, Ucraina), regiunea Voivodina / Banatul sârbesc (Serbia) și Crișana (Ungaria) este prezentată de Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități, începând de vineri, 27 noiembrie, pe pagina de Facebook a Compartimentului.
Scopul expoziției este de a ne aminti, cu ocazia Zilei Naționale a României, că în afara granițelor statului român există comunități românești foarte puțin cunoscute de publicul larg, a căror istorie merită și trebuie cunoscută.
Expoziția are ca temă comunitățile istorice românești din Maramureșul istoric, Banatul sârbesc și partea de Crișana din Ungaria deoarece acestea sunt cele a căror existență este strâns legată de momentul istoric de la 1 decembrie 1918 și de efectele tratatelor de pace ulterioare prin care s-au trasat noile granițe ale statului român.
La momentul respectiv, anumite teritorii din Maramureș, Crișana și Banat, locuite majoritar de români, au revenit altor state, făcând în prezent parte din Ucraina, Ungaria, respectiv Serbia.
În prezent, românii din aceste comunități au nevoie de sprijinul statului român pentru a-și afirma identitatea culturală și lingvistică în cadrul statelor ai căror cetățeni sunt.
Sursele fotografiilor din cadrul expoziției:
– Gheorghe Marina: fotografii comunitatea românească din Maramureșul istoric (Ucraina)
– Eva Iova și Anca Becan –revista „Foaia românească” din Jula / Gyula (Ungaria): fotografii comunitatea românească din Ungaria
– Diana Ocolișan și Camelia Bugar – Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina:fotografii comunitatea românească din regiunea Voivodina(Serbia)