Acasă Stiri PF Daniel: Poziționările anti-vaccin ale unor ierarhi au adus prejudicii întregii biserici

PF Daniel: Poziționările anti-vaccin ale unor ierarhi au adus prejudicii întregii biserici

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, le-a trimis ierarhilor din BOR o scrisoare în care le cere acestora să se abțină de la comentarii despre vaccin și pandemie. În scrisoarea consultată de G4Media.ro, Patriarhul Daniel critică faptul că unii ierarhi au încălcat disciplina internă a Bisericii Ortodoxe și dă exemplul episcopului de Giurgiu, Ambrozie, care a susținut că vaccinurile anti-Covid ar fi expirate.

”Vă aducem la cunoștință că, în ultima perioadă, în special în contextul extinderii pandemiei, unii clerici s-au exprimat public asupra unor chestiuni de interes național, mai ales cu opinii pro sau contra vaccinării, nerespectând astfel prevederile statutare și hotărârile sinodale referitoare la disciplina comunicării în BOR. Mai mult chiar, unii ierarhi și-au exprimat public puncte de vedere personale în mod unilateral, fără nici o consultare cu mitropolitul lor sau cu Patriarhul. Recent o astfel de atitudine a avut-o preasfințitul părinte Ambrozie, episcopul Giurgiului, care a folosit predica din cadrul Sfintei Liturgii pentru a critica virulent autoritățile publice din România, în special pe președintele României”, arată Patriarhul Daniel în scrisoare.

El arată că poziționările anti-vaccin ale unor ierari au adus prejudicii întregii biserici: ”luările de poziție individuale privind relațiile Stat-Biserică la nivel național nu respectă prevederile statutare și hotărârile sinodale referitoare la responsabilitatea și disciplina comunicării în Biserica Ortodoxă, generând deja atât reacții în presă, care au adus un deficit de imagine Bisericii, cât și petiții și plângeri ale cetățenilor înregistrate la Cancelaria Sfântului Sinod”.

În încheierea scrisorii, Patriarhul Daniel le cere direct capilor bisericii să se abțină de la comentarii politice și despre pandemie și anunță o ședință a Sfântului Sinod pe această temă: ”Vă solicităm, Înaltpreasfinția Voastră, să evitați exprimările publice referitoare la subiecte politice și medicale pentru care clericii nu sunt calificați și să aveți o atitudine pastorală conformă cu prevederile canonice, statutare, regulamentare și cu otărârile Sfântului Sinod, pentru a confirma că Biserica Ortodoxă Română este cu adevărat un factor al păcii sociale în această perioadă dificilă pentru toți românii”.

Context. Pe lângă episcopul Ambrozie, și ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a lansat atacuri dure la adresa campaniei de vaccinare și le-a transmis credincioșilor să nu accepte presupusa obligativitate a vaccinării, deși nu există o astfel de prevedere în legislație. Într-o emisiune de săptămâna trecută la Radio Dobrogea, post al Arhiepiscopiei, Teodosie a lansat în acel moment un apel la mobilizare împotriva presupusei obligativități de vaccinare: „Așa este. Eu cred și trebuie să fac un apel la juriști să se mobilizeze, este o frământare foarte intensă a oamenilor care nu acceptă vaccinul și au dreptul lor de a nu-l accepta, nu trebuie să fie obligatoriu. Mai ales că nu-i asumat de nimeni. Și sunt atâtea urmări negative. Deci acești oameni ar trebui, credincioșii noștri să se adreseze în masă justiției. Au fost atâtea sentințe care au arătat că este fără temei constituțional această interdicție a nevaccinaților. Am citit clar că uniunea Europeană a anunțat că vaccinul va înceta. De ce înainte de a înceta este cea mai intensă propagandă pro vaccin, a obligativității vaccinului?”

Teodosie a continuat: „Vă spun să nu vă speriați. Aveți tot dreptul să alegeți. Nu trebuie să fiți obligați. Nu este constituțional, nu este legal. De aceea nu vă speriați. Mergeți și dacă vi se interzice, faceți sesizare și vă vor apăra. Sunt mulți avocați care vor să vă apere. Este o nerânduială în această forțare care este nefirească și fără temei și cu rolul de a vă speria să vă vaccinați forțat. Nu acceptați. Avem personalitate de sine fiecare, sunteți apărați de Constituția țării și chiar de legile europene. Nici legile europene nu te obligă la vaccin”.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, s-a remarcat încă de la începutul pandemiei de coronavirus prin sfidări repetate a regulilor stabilite de autorități.