În 14 iunie 2016, ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta organizează vernisajul expoziției de pictură „Magia semnelor” de Ștefan Pelmuș, în prezența artistului plastic și a criticului de artă și colecționarului Florin Colonaş.„Maniera lui Pelmuș de a privi lumea, de a recupera un trecut artistic niciodată prea bine cunoscut, îl singularizează în peisajul artei contemporane românești. El încearcă să comunice cu publicul prin intermediul imaginilor, privite nu atât ca niște hieroglife ale trecutului, ci ca un mănunchi de semne care să atragă atenția, să stârnească curiozitatea și dorința de cunoaștere.” (Ileana Pintilie, critic de artă)
Ştefan Pelmuş s-a născut în 1949, în Valea Călugărească. Este absolvent al Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu” București, secția pictură, promoția 1972. A fost elev al profesorilor Ion Sălișteanu și Ilie Pavel. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 1980. Lucrările lui au fost expuse în Franța, Germania, Olanda, Turcia, Suedia, Austria, Ungaria, România, Slovacia și Belgia în galerii de artă și în colecții private.
„Simbolurile mele dialoghează ca într-o piesă de teatru: copacul, geamul, peștele (semnificativ pentru trecerea liniștită în cealaltă lume), ceasul, spinul… Toate aceste simboluri trebuie citite ca pe un manuscript vechi. Aș vrea să reușesc, prin intermediul picturii mele, să nu-mi mai fie frică de moarte, să regăsesc echilibrul interior” (Ștefan Pelmuș)
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 14 iunie – 12 august 2016.