Conceput ca o prelungire diplomatică a extinderii UE spre Est, Partenariatul Estic este pe cale să devină o luptă pentru influenţă între Europa şi Rusia. Cu riscul de a îngheţa pentru mult timp evoluţia regiunii. Pentru multe state ex-sovietice, semnarea unui acord de asociere cu UE cu prilejul Summitului Partenariatului Estic, de la Vilnius (28-29 noiembrie 2013) poate deschide calea unor relaţii politice şi economice mai aprofundate cu cele 28 de state membre.
Ca o alternativă la parteneriatul Estic propus de UE, Federația Rusă încearcă să implementeze o Uniune Euroasiatică, care i-ar permite obţinerea unor legături mai strânse cu multe dintre fostele sale republici sovietice. Competiția dintre cei doi actori politici și geostrategici pentru poziționarea în raport cu fostele state ex-sovietice a fost marcată în ultimul an de o serie de evoluții care au accentuat diferența de abordare a celor două paradigme de gândire politică.
De-a lungul ultimului an, atât UE, cât și Federația Rusă au lansat către zona estică a Europei tot felul de oferte geostrategice.
Astfel, în timp ce UE vorbește despre îmbunătăţirea cooperării economice şi comerciale, facilitarea mobilităţii şi gestionarea migrației, promovarea schimburilor people-to-people, intensificarea cooperării politice, regionale și financiare, oferta Rusiei pentru micile naţiuni din regiune considerate „periferia” continentului european include tot felul de oferte geostrategice şi „promoţii” la gaz.
Pentru a păstra distanţa între Ucraina şi UE, Federația Rusă nu a evitat în luna august a acestui an să recurgă la o serie de presiuni economice și chiar cumpărarea politicienilor și presei de la Kiev pentru a opri Ucraina de la semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană cu ocazia summitului Parteneriatului Estic
Presa ucraineană semnala existența unui plan secret de blocare a integrării Ucrainei în Uniunea Europeană, în paralel cu demersurile de convingere a Administraţiei de la Kiev să adere la Uniunea Vamală creată de Rusia, Belarus şi Kazahstan şi la Zona Comună Economică formată de aceste ţări. Potrivit planului, care ar fi fost pregătit de Serghei Glaziev, consilierul pentru integrare economică al preşedintelui rus Vladimir Putin, Moscova a început intensificarea contactelor cu magnaţii ucraineni din domeniul presei care au afaceri cu Rusia, încercând să obţină din partea posturilor de televiziune deţinute de aceştia politici editoriale mai pro-ruse.
Într-o aparentă tentativă de exercitare a presiunilor economice asupra Kievului, Rusia a blocat practic importurile de produse ucrainiene, săptămâna trecută, o măsură care riscă să producă pierderi majore economiei ucrainene şi să “accentueze criza economică, aducând multe companii importante în pragul falimentului”, scrie Gazeta Wyborcza.
Moscova vrea să obţină şi susţinerea Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina, precum şi a grupului de lobby Ukrainian Choice (Opţiunea Ucraineană), condus de Viktor Medvedciuk, un prieten al lui Vladimir Putin şi fost şef al Administraţiei Prezidenţiale din Ucraina.
Printre pârghiile economice folosite de Rusia în acest război rece se numără controalele vamale punitive introduse împotriva importurilor de bunuri ucrainiene care au dus la întârzieri uriaşe la frontierele rutiere şi feroviare. Acestea nu vor convinge însă autorităţile de la Kiev să-şi abandoneze speranţele de a se apropia mai mult de Europa, scrie jurnalul ucrainean Den.
Blocada, care ţintea să convingă Ucraina să nu semneze o înţelegere de asociere cu UE şi să o îndrepte spre o Uniune Vamală cu Rusia, a declanşat o serie de plângeri, inclusiv una de la Comisia Europeană, care a condamnat tacticile, fiind considerate drept “inacceptabile”.
Vyacheslav Yutkin, director adjunct al Consiliului administrativ al Prominvestbank, se declara sceptic faţă de efectele acţiunilor rusești, anticipând chiar o reacţie inversă care ar face rău Rusiei. Presa de la Kiev anticipa o criză politică în această ţară, cea ce ar anula șansele președintelui Victor Ianukovici în vitoarea cursă prezidenţială, în timp ce media rusă anunța extinderea blocadei prin evacuarea în masă a lucrătorilor ucraineni de către serviciile de imigraţie ruseşti.
Ca o confirmare a acestor observații, preşedintele Viktor Ianukovici declara cu prilejul celei de-a 22-a aniversări a independenţei ţării, pe 24 august, că „asocierea cu Uniunea Europeană va ajuta Ucraina să progreseze către statutul de stat european modern”.
Ucraina se află astăzi în faţa unei alegeri istorice între un acord de asociere cu Bruxelles şi un tratat vamal cu Moscova, documente care se exclud reciproc. Dacă nu semnează acordul negociat cu UE înainte de sfârşitul anului, procesul de integrare ar putea fi blocat pentru mai mulţi ani sau chiar ar fi suspendat pe termen neprecizat.
UE se declară pregătită să semneze un acord de asociere, dar pune trei condiţii: Ucraina trebuie să-şi amelioreze sistemul juridic, să adopte un cod electoral conform recomandărilor Consiliului Europei şi să rezolve problema aplicării selective a legii. Analiștii au atras atenția că liderul ucrainean este imprevizibil şi poate întoarce totul în orice moment, chiar dacă pare decis să încheie acordul cu UE, pentru că Rusia va încerca să blocheze procesul, folosindu-se de asemănările culturale şi de civilizaţie ale celor două ţări.
Criza vamală a fost relativ rapid rezolvată, în special cu ajutor din partea UE, dar mulţi experţi consideră că aceasta a fost doar un început. Pavel Nuss, lider al Comitetului Civic pentru Salvarea Ucrainei, a sugerat recent că Rusia va iniţia tentative de destabilizare a Ucrainei începând din septembrie, folosindu-şi factorii de influenţă pentru a incita ucrainienii împotriva îndreptării către Europa. „Există o mare probabilitate ca acest conflict să escaladeze în război”, a scris Nuss, evocând invazia Georgiei de către Rusia din 2008, la câteva luni după summitul de la Bucureşti unde se hotărâse că Georgia şi Ucraina ar fi putut eventual să adere la NATO.
Un alt ”argument” testat anterior (2006 și 2009) de Federația Rusă este sistarea livrărilor de gaze naturale.
Un alt scenariu posibil ar fi ca Rusia să încerce să se asigure că alegerile prezidenţiale din Ucraina din 2015 vor fi câştigate de un candidat care îi este favorabil.
Ucraina nu este singura ţară care simte presiunea Rusiei, Armenia şi Republica Moldova fiind alți candidați care au fost descurajați în drumul spre UE.
Deși confruntată cu presiunea politică şi economică rusă, puterea ucraineană s-a angajat pe calea unei ferme apropieri strategice cu UE: Guvernul a confirmat în unanimitate acordul de asociere şi de liber-schimb negociat deja cu UE, iar preşedintele Viktor Ianukovici a cerut parlamentarilor să adopte textelor de lege necesare semnăturii şi ratificării acordului de asociere cu UE, demers care i-a atras chiar o poreclă – Vector Fedorovici -, ca o aluzie la discursurile sale prin care se declară în favoarea Uniunii Europene.
Observatorii independenți au arătat însă că aceasta poate fi doar o menevră prin care Ianukovici doreşte să demonstreze liderului rus Vladimir Putin că poate lua decizii independente, în contextul în care președintele Ianukovici a fost umilit (preşedintele ucrainean l-a aşteptat pe Vladimir Putin timp de trei ore în timp ce întâlnirea propriu-zisă nu a durat decât 15 minute).
Cu două săptămâni înainte de summitul de la Vilnius privind Parteneriatul Estic, în cadrul căruia trebuie să fie semnat Acordul de asociere între Ucraina şi UE, evenimentele se desfăşoară în ritm accelerat la Kiev.
Întrunită într-o sesiune extraordinară în data de 13 noiembrie, Rada (Parlamentul) a amânat pentru 19 noiembrie votul cu privire la problema eliberării opozantei Iulia Timoşenko – aceasta fiind, totuşi, una din condiţiile esenţiale stabilite de către europeni.
Cu trei zile mai devreme, se pare că preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a făcut o vizită surpriză la Moscova (a patra în decurs de 10 zile), ceea ce a stârnit multe controverse. “Pe site-ul oficial al lui Viktor Ianukovici a fost anunţat în ziua respectivă că preşedintele se va deplasa în Federaţia Rusă. Fără alte detalii”, constată Den, cotidianul de centru din Kiev.
Pro-occidental convins, Kyiv Post, menţionează presiuni din partea Moscovei şi vorbeşte chiar despre un “război comercial împotriva Ucrainei”, în faţa căruia “economia ucraineană va fi în imposibilitatea de a rezista”, deoarece “sectoare-cheie ale economiei sunt dependente de Rusia”.
Conform prim-ministrului ucrainean, Mykola Azarov, citat de Ukrainska Pravda, paşii înapoi făcuţi de autorităţile de la Kiev s-ar explica prin dorinţa de a “normaliza relaţiile cu Rusia”, pentru a da satisfacţie “industriaşilor şi antreprenorilor, îngrijoraţi de situaţia schimburilor comerciale cu Moscova”.
La Bruxelles, constată EUobserver, “diplomaţii europeni au renunţat la speranţa ca Ucraina să semneze acordul”. Site-ul de ştiri notează că Serhiy Vlassenko, avocatul lui Timoşenko, a fost pus sub acuzare de violenţe conjugale, exact cu o săptămână înainte ca miniştrii europeni de Externe să decidă dacă vor semna acordul cu ocazia Summitului de la Vilnius cu fostele republici sovietice.
La 13 noiembrie a.c., Parlamentul ucrainean a amânat votul privind eliberarea opozantei Iulia Timoşenko, iar presa semnala că politicienii ucraineni nu mai vorbesc despre punerea în aplicare a noilor cerinţe ale UE, ci despre cine este cel mai vinovat pentru posibilul rezultat negativ de la Vilnius. La 19 noiembrie, Parlamentul ucrainean a amânat, încă o dată, votul asupra eliberării Iuliei Timoşenko, compromiţând astfel semnătura unui acord de asociere cu Uniunea Europeană. În Piaţa Sobornaia, din Odesa, se strâng semnături atât de către susţinătorii semnării acordului cu UE, cât şi de cei care pledează pentru unificarea Ucrainei cu Rusia. Pe de o parte sunt naţionaliştii din partidele Svoboda şi Batkivşcina, iar în tabăra cealaltă sunt comuniştii şi membrii Partidului Rodina.
În spatele calculelor economice se ascund şi motive politice. Un lucru este sigur: chiar dacă acordul de asociere UE – Ucraina nu va fi semnat cu ocazia summitului Parteneriatului Estic, programat la Vilnius, pe 28 şi 29 noiembrie, nu va fi sfârşitul jocului care are ca miză viitorul Ucrainei –, este doar începutul.
Și în Republica Moldova taberele politice se confruntă în cadrul unui scenariu asemănător.
Ameninţările au fost şi mai crude la adresa Republicii Moldova. Potrivit viceprim-ministrului rus, dacă aceasta ar continua pe calea aspiraţiilor sale europene, ar putea să piardă controlul asupra Transnistriei şi să înfrunte o iarnă foarte rece – cu alte cuvinte, să fie lipsită de aprovizionare cu energie în această iarnă.
Șansele Ucrainei de a semna un acord de asociere cu UE la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius din 28 şi 29 noiembrie sunt 50%, consideră, la rându-i, Adevărul Moldova.
Dacă acordul nu este semnat, “va fi un mare şoc pentru UE şi un dezastru pentru Parteneriatul Estic”, consideră cotidianul din Chişinău, care se întreabă referitor la consecinţele pentru Moldova: europenii s-ar putea să se gândească că au nevoie de o ţară aproape şi asta va fi Republica Moldova. E un scenariu riscant, dar care ar putea să evidenţieze Moldova ca singura ţară care rezistă în acest pachet. (…) Pentru Moldova semnarea Acordului de Asociere va fi mai uşoară, dar va fi mai greu de aplicat partea ce ţine de liberalizarea comerţului şi cea privind ridicarea vizelor. Dacă Moldova şi Ucraina merg în tandem, totul se leagă, devin parte a unui spaţiu comun. Dacă Moldova rămâne singură, va fi mult mai greu.
În timp ce Moldova se pregăteşte să instaleze puncte de control la frontiera cu Transnistria separatistă, Rusia şi Ucraina vor să accelereze negocierile pentru a rezolva un conflict care durează de 20 de ani. O situaţie care ar putea împinge UE într-o încleştare diplomatică.
Prin instalarea, începând cu 1 mai, a noi puncte de control de-a lungul frontierei cu regiunea sa separatistă Transnistria, Chişinăul trimite un mesaj voalat către UE. Dar aceasta nu contribuie la atenuarea tensiunilor de pe Nistru.
O nouă rundă de negocieri privind Transnistria (în formatul 5+2: Rusia, Ucraina, OSCE, UE, SUA, Republica Moldova, Transnistria) are loc, în mai, la Odessa. Ucraina, care prezidează în prezent OSCE, îşi pune speranţe mari în această întâlnire. Leonid Kojara, actualul preşedinte al OSCE şi ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, a declarat deja că Kievul are întru totul intenţia nu numai de a accelera negocierile, ci şi de a le încheia până la sfârşitul acestui an.
Conflictul nu face decât să se înrăutăţească. Republica Moldova este pe cale de a-şi consolida în prezent frontiera de-a lungul Nistrului, frontieră care, conform Chişinăului, este destinată să asigure siguranţa extremităţii estice a Uniunii Europene. Populaţiile de pe malul drept şi stâng au tras o primă concluzie: Moldova este pe cale de a ceda Transnistria fie Rusiei, fie Ucrainei (în funcţie de acordurile realizate), şi de a se îndrepta spre UE şi România.
De la 1 mai, şase noi puncte de control vamal şi al fluxului migrator sunt intalate de-a lungul frontierei dintre Republica Moldova şi Transnistria. Paşapoartele persoanelor care vin din republica auto-proclamată, şi care nu au cetăţenia moldovenească, sunt scanate şi înregistrate.
La Tiraspol, se consideră că această decizie a Chişinăului reprezintă o provocare.
Chișinăul explică această decizie prin dorinţa de a obţine liberalizarea regimului de vize cu UE. Tiraspolul lansează un avertisment împotriva riscului ca “măsurile unilaterale luate de Chişinău să nu conducă la o nouă spirală a tensiunilor pe Nistru”.
Moldova şi Uniunea Europeană au finalizat la 12 iunie negocierile asupra Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv, o reuşită a discuţiilor ameninţate mult timp de incertitudine din cauza instabilităţii politice care a zguduit această fostă republică sovietică, candidată pentru o aderare la UE, şi un prim succes pentru noul executiv pro-european al lui Iurie Leancă.
Acordul „va fi parafat în timpul summitului Partenariatului Estic, care va avea loc în noiembrie 2013 la Vilnius – Lituania, şi va fi foarte probabil semnat în cursul anului 2014″, scrie Timpul din Moldova, care enumeră avantajele unui asemenea text: integrarea economică a Republicii Moldova în spaţiul comunitar, liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, abolirea restricţiilor cantitative, ținând cont de obiecțiile producătorilor agricoli care se tem că vor fi mai puțin competitivi după întrarea în vigoare a Acordului.
Fostul preşedinte al ţării, şef al opoziţiei comuniste pro-ruse, Vladimir Voronin, crede în ceea ce-l priveşte că „acordul va fi o catastrofă pentru țara noastră căci va închide poarta către Ucraina și Federația Rusă”.
Abia ieşită din impasul politic şi imediat care a finalizat negocierile asupra acordului de liber-schimb cu UE, Moldova vede deasupra capului spectrul unei confruntări militare. „Moldova se teme de o reeditare a războiului din 1992”, scrie astfel Jurnal de Chişinău în 20 iunie, în timp ce Parlamentul moldovean trebuie să dezbată asupra „cum trebuie să răspundă acestei provocări”.
La 10 iunie, Sovietul regiunii secesioniste pro-ruse din Transnistria decretase unilateral un nou traseu al frontierei cu Moldova, care includea în teritoriul transnistrean trei sate care nu figurau anterior. În aprilie trecut, militari transnistreni au încercat să instaleze puncte de control în satul Varniţa, de-a lungul acestui traseu, însă sătenii le-au ţinut piept.
Pentru cotidianul moldovean, Rusia, care are în Transnistria forţe de menţinere a păcii, nu vede cu ochi buni acordul de liber-schimb şi de liberă circulaţie între Moldova şi UE, căci se teme că transnistrenii vor cere în masă cetăţenia moldoveanească. Într-un avertisment mascat, care se aseamănă cu cel din august 2008, de dinaintea războiului ruso-georgian, Moscova chema Chişinăul şi Tiraspolul ‘să se abţină de la acţiuni unilaterale, care ar putea crea premise de confruntare şi chiar provoca situaţii de conflict’, fără a face nimic pentru a-l împiedica pe preşedintele transnistrean, Evgheni Şevciuk, să-şi continue expansiunea.
Timpul notează că incidentul de la Varniţa este „ca sabia lui Damocles”, căci decretul lui Şevciuk, consfinţiind decizia Sovietului, care fixează noua frontieră, va intra în vigoare la 24 iunie: vor interveni militarii ruşi pentru îndepărtarea unor eventuale trupe transnistrene care ar încerca să ocupe satul Varniţa? (…), ceea ce sună ca o declaraţie de război.
Într-un amplu reportaj publicat de Foreign Policy România, jurnalistul moldavo-român Nicolae Ţibrigan încearcă să ofere răspunsuri unor întrebări relativ retorice: „Cu ce poate afecta securitatea României (dar şi a Europei?) o regiune secesionistă şi nerecunoscută de nimeni, unde populaţia stă la coadă pe la ambasade ca să obţină paşapoarte ruseşti, ucrainene, bulgare şi chiar româneşti?”
Pentru autor, „gazoductele ruseşti care ajung în România şi Bulgaria trec prin Transnistria, acolo fiind administrate de Tiraspoltransgaz, o companie controlată neoficial de Gazprom”, pot fi un eventual motiv. „Dar, cel mai important, în Transnistria se află cel mai mare depozit de armament convenţional din Europa de Est, la Colbasna, ceea ce îngrijorează Chişinăul şi OSCE, inclusiv pentru că există riscul traficului de armament şi de degradare a echipamentelor stocate”.
Pentru el, totuşi, cheia este atractivitatea pe care o apropiere serioasă a Moldovei de UE, aşa cum este preconizată la summitul de la Vilnius, din 28 – 29 noiembrie, o poate reprezenta: la Chişinău se vorbeşte despre soluţionarea conflictului transnistrean în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. În dreapta Nistrului se crede că acest obiectiv ideal, şi drumul până acolo, ar trebui să genereze în raioanele din stânga râului o atractivitate sporită faţă de Chişinău.
Acțiunile Federației Ruse pentru păstrarea sferei de influență și consolidarea pozițiilor de negociere cu marii actori geopolitici includ tot arsenalul. Astfel, în iulie 2013, liderul opoziției de la Moscova, Alexei Navalnîi, a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Condamnarea bloggerului devenit disident este considerată o decizie politică, un alt exemplu al campaniei Kremlinului de reprimare a vocilor opoziţiei.
Occidentul poate condamna tratamentul aplicat lui Navalnîi aşa cum a procedat în cazul membrelor grupului Pussy Riot, al fostului oligarh aflat în detenţie Mihail Hodorkovski şi al multor altora. (…), dar schimbările democratice în Rusia trebuie să se producă din interior.
La rândul său, Le Monde denunţă “timiditatea dezgustătoare” a Uniunii Europene: (europenii) pretind că au nevoie de Rusia. Probabil că acest lucru încă este adevărat în materie de energie. Dar este fals pe plan diplomatic. Fie că este vorba de criza din Siria sau de contracararea programului nuclear iranian, Kremlinul nu ne ajută: acţionează împotriva europenilor.
Pentru compensarea “lipsei de mijloace de presiune” de care se agaţă guvernele ţărilor europene, cotidianul francez sugerează elaborarea unei “Liste Navalnîi”, care le-ar interzice deplasările în ţări occidentale tuturor funcţionarilor ruşi implicaţi în acest dosar. O listă care ar trebui alcătuită – “ca un avertisment” – înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă pe care Rusia le va organiza la Soci în 2014.
În septembrie, Moscova face Erevanului, un alt membru al Parteneriatului Estic, o ofertă greu de refuzat: “Armenia alege Rusia în locul UE”, titrează European Voice după vestea că Erevan-ul se va alătura organismului comercial al Rusiei, Uniunea Euroasiatică, în loc să semneze acordul de liber-schimb negociat timp de luni de zile cu Uniunea Europeană.
Decizia surpriză urmează cererii Rusiei pentru o întâlnire între preşedintele Armeniei, Serge Sarkisian, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, la 30 august, la Moscova. Înţelegerea vine cu doar două zile înaintea unui summit găzduit de Putin la Sankt Petersburg (5 – 6 septembrie), şi după o dispută comercială cu Ucraina din cauza dorinţei sale de a semna un acord de asociere cu UE.
Rusia pune din ce în mai multă presiune pe foştii săi sateliţi pentru a-i determina să adere la proiectul ei de Uniune Eurasiatică. Lituania, care susţine în mod activ apropierea acestora de UE, nu este nici ea scutită de momente delicate.
Intimidările ruseşti la vama cu Lituania sunt doar o fărâmiţă a unei lupte mai ample pentru putere. De-a lungul lunii septembrie, vehiculele înmatriculate în Lituania au fost ţinta unor proceduri vamale severe şi, începând din 11 septembrie, acelaşi gen de tratament este folosit pentru oricine doreşte să intre cu produse lituaniene în Rusia. Apoi, Rusia a anunţat introducerea unor criterii calitative mai stricte în privinţa produselor lactate originare din Lituania. Ceea ce înseamnă, bineînţeles, mai multe pierderi economice pentru întreprinderile lituaniene de transport şi export.
Obiectivul Kremlinului este de a pune beţe în roatele politicii europene a Parteneriatului Estic – forţând Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Azerbaidjan, Georgia şi Armenia să abandoneze orice încercare de apropiere de Europa şi împingând aceste ţări înapoi sub cizma Moscovei, prin intermediul aşa-numitei Uniuni Vamale Eurasiatice, scrie Postimees.
Cu toate acestea, Lituania prezidează în prezent Uniunea Europeană şi a prevăzut, cu ocazia summitului de la Vilnius, să semneze acorduri de comerţ liber cu ţările din Parteneriatul Estic (în afară de Belarus care este deja membru al Uniunii Eurasiatice). Lituania a apărat activ ţările Parteneriatului Estic şi a atras atenţia Uniunii Europene asupra modului în care Kremlinul pune presiune asupra acestor ţări cu războaiele sale vamale şi cu alte tipuri de şantaje.
După Armenia, vine rândul Azerbaidjanului să fie supus la presiuni – de exemplu se speculează cu privire la unele măsuri pe care Putin ar fi promis să le pună în aplicare în conflictul din Nagorno-Karabah, şi deci nu ar mai fi vorba doar de proceduri vamale penibile.
Uniunea Europeană a anunţat lansarea unei proceduri judiciare împotriva colosului energetic rus Gazprom, acuzat de stabilirea unor preţuri foarte mari pentru vecinii săi din Europa de Est, informează EUobserver.
Comisarul european pentru Concurenţă, Joaquín Almunia, a confirmat începerea redactării, de către Comisia Europeană, a acuzaţiilor formale împotriva Gazprom, asupra preţurilor şi condiţiilor impuse Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei şi Poloniei. Actul de acuzare ar trebui să fie gata în primăvara anului viitor.
Anunţând vestea, EUobserver remarcă faptul că această situaţie este o victorie semnificativă pentru Lituania, a cărei plângere a fost de fapt punctul de plecare al anchetei demarate de UE în 2011.
Lansarea acestei proceduri judiciare intervine într-un moment de tensiuni foarte puternice între UE şi Rusia, aceasta din urmă fiind bănuită că face presiuni asupra foştilor săi sateliţi sovietici, pentru a se alătura mai degrabă uniunii sale euroasiatice decât Uniunii Europene.
După anunţul autorităţilor sanitare ruseşti asupra „necesităţii introducerii restricţiilor asupra importurilor de produse alimentare” lituaniene, invocând „o slăbire a controalelor” sanitare din această ţară în Lituania se instalează confuzia. Produsele lactate, mai ales, ar urma astfel să fie interzise la importul în Rusia, începând cu 7 octombrie.
Prim- ministrul şi ministrul Agriculturii au infirmat imediat, ambii, faptul că ar fi vorba de un embargo: „Nu este oare acesta visul Moscovei? Nu este oare plăcut să provoci panică în Lituania plecând practic de la nicio certitudine?” scrie, ironic, Delfi, prin vocea editorialistului Marius Laurinavicius.
Fără a aştepta confirmarea blocării, preşedintele statului, Dalya Grybauskaitė, a afirmat că presupusul embargo este „prima mare încercare a guvernului, de un an, de când este în post”.
Comisia Europeană a anunţat că intenţionează să depună o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului, în timp ce Parlamentul European trebuia să interpeleze Comisia în acest sens în data de 8 octombrie.
Anunţul blocării priveşte mai degrabă, cred observatorii, „pedepsirea” Lituaniei pentru sprijinul apropierii de UE a fostelor republici sovietice. Delfi detaliază de-altfel felul în care Rospotrebnadzor, autoritatea sanitară rusească, a utilizat deja embargoul asupra produselor alimentare ca un instrument de presiune sau de represalii politice, că e vorba de carne de porc din Ucraina, vin georgian sau moldovenesc sau produse lactate din Bielorusia.
Potrivit Delfi, situaţia ar trebui practic să se înrăutăţească în apropierea summitului Partenariatului Estic din 28 şi 29 novembre, de la Vilnius.
Niciunul dintre inițiatorii Parteneriatului Estic – Polonia nu a rămas în afara jocurilor politice.
Un alt conflict polono-rus, scrie Dziennik Gazeta Prawna (DGP) după incidentele din 11 noiembrie a fost atunc când participanţi mascaţi la Marşul de Independenţă naţionalist s-au urcat pe gardul ambasadei Rusiei la Varşovia strigând sloganuri anti-ruseşti şi arzând adăpostul gardianului.
Cotidianul face o listă a problemelor sensibile din prezent, între Polonia şi Rusia, incluzând refuzul Moscovei de a permite schimbări în organizarea conducerii companiei Europol (Polonia vrea să-şi înlocuiască reprezentanţii în compania condusă în comun), scutul antirachetă (bateriile americane de rachetă SM-3 ar putea fi dislocate în Polonia până în 2018) precum şi restricţiile comerciale ale Rusiei pentru carnea poloneză.
Moscova l-a convocat pe ambasadorul polonez în Rusia, după demonstraţie, în timp ce ambasada Rusiei la Varşovia a cerut scuze în scris şi plata daunelor. “Rusia nu pierde niciodată o ocazie pentru a descrie Polonia ca pe o ţară rusofobă”, adaugă DGP. (Notă: materialul a fost realizat înainte ca Ucraina să anunțe decizia de a suspenda negocierile cu Uniunea Europeană)
