Site icon TIMP ROMÂNESC

La Berlin, ”Amalia respiră adânc” de Ziua Culturii Române

Piesa de teatru ”Amalia respiră adânc” de Alina Nelega, cu actriţa Anca Hanu, va fi prezentată pe 15 ianuarie 2015, la Berlin, pentru a marca Ziua Culturii Române. Monodrama Alinei Nelega conturează în chip tragic, alteori comic, episoade din viaţa Amaliei, care a traversat abulică toată perioada ceauşistă, de la începuturi până la maxima ei întunecime şi a ajuns în epoca nouă a libertăţii, pentru ea la fel de confuză.

Alina Nelega este unul din cei mai apreciaţi dramaturgi români, lucrările sale dramatice devenind spectacole de mare succes, atât la public cât şi la critică. Piesele sale au fost traduse în engleză, germană, franceză, machiară, poloneză şi rusă şi au fost jucate pe numeroase scene de teatru din România, Ungaria, Marea Britanie, Elveţia, Germania şi SUA. A colaborat cu Teatrul Bush din Londra şi cu teatrul Lark din New York. În 2000 şi 2013 a obţinut premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului.

Anca Hanu a obţinut Premiul Special la festivalul Comediei Româneşti de la Bucureşti, 2014 pentru rolul din ”Sânziana şi Pepelea”, a fost nominalizată pentru cea mai bună actriţă în rol secundar  (rolul Sirena, Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier“, ediţia a XX-a, Baia-Mare) şi pentru premiul de debut la Galele UNITER (rolul Grace din PURIFICARE de Sarah Kane, 2007). Pentru rolul său din ”Amalia respiră adânc”, actriţa Anca Hanua a obţinut anul acesta Premiul pentru cea mai bună actriţă la festivalul de Teatru Scurt de la Oradea.

Exit mobile version