După ce săptămâna trecută o delegație din Biserica Albă s-a întâlnit cu oficialii orașului din Valea Bistrei, în prezența prefectului de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, acum a venit rândul executivului din Oțelu Roșu să facă o vizită de lucru peste granițele țării.
În prezenţa oficialilor de la Belgrad, reprezentanţii asociaţiilor persoanelor cu handicap şi de motociclism viteză sau ciclism au prezentat proiectele pentru construirea unor piste pentru biciclete, a unor bazine olimpice în care să se organizeze competițiile pentru persoanele cu dizabilități. Vizată este și amenajarea unei piste moto pentru competițiile de viteză. În cazul primelor două proiecte, obiectivele ar fi construite atât la Biserica Albă, cât și la Oțelu Roșu, însă pista pentru motociclism-viteză ar fi amenajată chiar la granița cu România, anunță portalul expressdebanat.ro
„A fost o deplasare extrem de importantă și o întâlnire benefică, întrucât s-au clarificat mai multe aspecte legate de finanțare, dar nu numai. Vom analiza care dintre proiecte va avea cele mai mari șanse de finanțare, iar ulterior ne vom apuca de scrierea lor și vom lupta pentru a obține bani, alături de partenerii noștri sârbi, de la UE. Cert este că la Oțelu Roșu avem nevoie de astfel de initiative, pentru că până acum acest subiect nu a fost abordat de administrația anterioară”, a declarat Luca Mălăiescu, primarul orașului.