Site icon TIMP ROMÂNESC

Plan de acțiuni România – Republica Moldova în domeniul sănătății și științelor medicale

În cadrul ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova a fost semnat Planul de acțiuni în domeniul sănătății și științelor medicale între Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Ministerul Sănătății din România, în conformitate cu prevederile Acordului de cooperare dintre cele două instituții, ratificat în 3 decembrie 2010.Planul de acțiuni a fost încheiat pentru perioada 2019-2020 și cuprinde acțiuni care vizează cooperarea, schimbul de experiență și sprijinul în implementarea unor măsuri  necesare pentru dezvoltarea sistemelor de sănătate din cele două țări.

Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre proiecte transfrontaliere comune în cadrul ”Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020″ de către instituțiile de profil din cele două țări.

De asemenea, documentul prevede cooperarea directă între instituții spitalicești cu același profil  –  boli infecțioase, psihiatrie – dar și între Agențiile de transplant din cele două țări, cu scopul continuării schimbului de expertiză și bune practici în domenii prioritare pentru ambele țări.

Prin intermediul unor vizite de studiu, asistență tehnică și schimb de informații, cele două țări își vor oferi sprijinul necesar pentru armonizarea legislativă și integrare europeană prin implementarea standardelor de calitate pentru medicamentele de uz uman și crearea cadrului de reglementare armonizat în domeniul farmaceutic și al dispozitivelor medicale.

Documentul prevede și facilitarea schimbului de experiență referitoare la reformele din diverse sectoare de activitate, precum sectorul spitalicesc, asistență medicală primară, asistență medicală de urgență și servicii comunitare.

Exit mobile version