Site icon TIMP ROMÂNESC

Platforma Internațională de Teatru București #3 va avea loc între 6 și 9 octombrie la ARCUB

Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și ARPAS prezintă cea de a treia ediție a Platformei Internaționale de Teatru București. Evenimentul din acest an, cu tema Celălalt/Migrație, are loc în perioada 6-9 octombrie, la ARCUB Gabroveni (Str. Lipscani, nr. 84-90) și face cunoscute publicului companii din Germania, Marea Britanie, Statele Unite și România.

Curatoarea Cristina Modreanu motivează astfel tema: „Am ales această temă tocmai pentru a discuta o problemă de mare actualitate, care afectează întreaga Europă și are urmări și asupra societății românești. Cel puţin 1,4 milioane de imigranţi sunt aşteptaţi să sosească în Europa, pe Marea Mediterană, până la finalul anului 2016. Avertismentul vine de la Agenţia ONU pentru refugiaţi.  În același timp, cetățenii români caută condiții mai bune de muncă și viață în alte țări, devenind la rândul lor migranți economici. Cum negociem relația cu ”Celălalt”, a cărui cultură nu o cunoaștem și ale cărui tradiții ne provoacă frică sau respingere? Cum îi acceptăm la noi acasă pe cei străini de noi și cum facem să fim noi înșine acceptați acolo unde suntem străini pentru alții – acestea sunt teme provocate de noul val migrator generat de escaladarea conflictelor armate din Orientul mijlociu și care produce constant efecte dramatice în Europa. Vom încerca să dezbatem aceste teme în jurul unor spectacole de teatru din țară și din străinătate.”

Platforma Internațională de Teatru București este co-produsă de ARCUB-Centrul Cultural al Municipiului București,  în colaborare cu Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, cărora li s-a alăturat în acest an prestigioasa asociație americană Drama League New York, care a împlinit de curând 100 de ani de activitate în domeniul teatrului și Goethe Institut București.

Exit mobile version