Senatorul pentru românii din Europa şi Asia , Viorel Badea, a efectuat o vizită de lucru în nordul Greciei, în perioada 24 – 28 octombrie a.c, însoțit de Martin Ladislau Salamon, consulul general al României la Salonic. În cadrul întrevederii cu românii stabiliţi în această regiune s-a discutat despre problemele cu care se confruntă românii rezidenți, precum și despre modalități de soluționare a acestora. Totodată, a fost readusă în discuție intenția românilor din Salonic de a înființa o asociație reprezentativă, iar cei prezenți au expus demersurile întreprinse până în prezent în acest sens. Cu acest prilej, oficialul i-a încurajat pe cei prezenți în finalizarea acestui proiect, afirmând: ”Cel mai important lucru pe care îl putem face este să fim împreună, să ne sprijinim. Acesta este cel mai important proiect pe care trebuie să-l aibă toți românii, oriunde s-ar afla.”
Tot în cadrul acestei întrevederi a fost exprimată necesitatea înființării unei școli cu predare în limba română în Salonic. În acest context, senatorul Badea a reiterat importanța păstrării și promovării identității naționale și lingvistice și și-a luat angajamentul de a trimite informații despre cum se poate realiza un astfel de proiect.
În cadrul discuțiilor au fost abordate și subiecte precum oportunitatea deschiderii unei reprezentanțe ICR în Grecia, importanța implicării românilor rezidenți în Grecia în viața socială și politică locală, precum și necesitatea promovării unei imagini pozitive a României și românilor, în acest sens, fiind lăudabilă inițiativa înființării portalului de știri Ro Info.
Sâmbătă, 26 octombrie, Badea a efectuat o vizită de informare în localitatea Metsovo (”Aminciu” în aromână), așezare situată în nord-estul Greciei (Munții Pindului). Orașul este locuit în mare majoritate de aromâni, iar locuitorii, în cea mai mare parte, vorbesc dialectul aromân și își păstrează obiceiurile și tradițiile multimilenare.
Duminică, vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Parohia Ortodoxă Română din Polichni, Salonic. Cu acest prilej, Badea a ascultat problemele enoriașilor și i-a îndemnat pe aceștia să fie prezenți în Biserică ori de câte ori au ocazia, aceasta având un rol deosebit de important în păstrarea şi afirmarea identităţii spirituale, etnice şi culturale a românilor.