Conferința Publică „Poduri de carte – promovarea literaturii române în Basarabia”, iniţiată în 2013, s-a bucurat de un real succes în 2014 și astfel continua și în 2015 pentru a promova literatura română în localitățile din Rep. Moldova.
Fiecare etapă a proiectului este acoperită de un grup de scriitori din România și din Rep. Moldova, pentru o mai bună prezentare a activității literare și a literaturii române de pe cele două maluri ale Prutului.
Prima etapă a proiectului din 2015 a avut loc pe 18 și 19 martie, în localităţile raionului Anenii Noi, unde au participat Theodor Codreanu și Viorel Dinescu (România), Ion Mânăscurtă și Mihai Potârniche (Republica Moldova)
În cadrul conferințelor au fot prezentate și noi apariții editorial sau reviste de literatură, pentru a satisface nevoia de cunoaștere a unui public ce aparține spațiului cultural românesc și care a avut mai puțin acces la acest tip de evenimente.
Evenimentul susținute de autori consacrați, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România și Rep. Moldova, conferințele având scopul primordial de acoperire a unui spațiu geografic în care literatura română a fost mai puțin promovată, cel puțin în ultimii ani, evenimentele cele mai importante fiind concentrate în Chișinău.