Ziua de 15 iunie este ziua în care în anul 1889 poetul nostru național Mihai Eminescu a trecut la cele veșnice. Tradițional, la această dată, comunitatea românească din Cernăuți a organizat o serie de acțiuni dedicate comemorării Luceafărului poeziei românești.
Potrivit lyberti, evenimentului din acest an a debutat cu depunerea de flori și jerbe la Monumentul lui Eminescu din centrul orașului Cernăuți. Totodată, la acțiune au fost prezente personalități ale vieții culturale ale comunității românești din Cernăuți, reprezentanții Administrației Regionale de Stat și Consulatului General al României la Cernăuți, jurnaliști și simpli cernăuțeni.
De asemenea, cei prezenți au purtat discuţii despre semnificația acestei zile, despre personalitatea și meritul poetului de a fi creatorul limbii literare românești.
Ulterior, aceştia s-au îndreptat către Biblioteca Regională „Myhailo Ivasiuk” unde s-a desfășurat un recital de poezie în memoria poetului. Apoi, acțiunea a continuat la Muzeu Etnografic din Cernăuți, în cadrul cărui a avut loc o prezentare de carte românească.