Opt polițiști români din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj-Napoca au participat, în Cehia, la exercițiul RAILEX 7, desfășurat sub egida Organizației Polițiilor Feroviare din Europa – RAILPOL, informează IGPR.
La acest exercițiu, desfășurat în 6 și 7 septembrie, au participat și forțe speciale de intervenție din Germania, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și Cehia, ca țară gazdă. „Pe parcursul a două zile, au fost simulate mai multe situații tactice cu care echipele de intervenție se pot confrunta în teren – de la grupuri de suporteri violenți care se confruntă cu forțele de ordine într-o stație de cale ferată sau în tren, până la atacatori înarmați care iau ostatici într-un mijloc de transport feroviar sau protestatari care împiedică circulația pe calea ferată„, mai precizează sursa citată.
Conform IGPR, pentru exercițiu a fost ales un triaj situat la aproximativ 80 km de Praga, figurația (suporteri violenți, protestatari, atacatori înarmați) fiind asigurată de elevi ai școlii de poliție din zonă. „Forțele de intervenție au acționat într-un format de cooperare transfrontalieră, câte două sau trei unități din state membre diferite implicate în rezolvarea aceluiași scenariu”, se mai arată în comunicat.