La data de 16 decembrie începe o nouă misiune a poliţiştilor români în Bulgaria. Este a patra iarnă în care poliţiştii români lucrează alături de poliţişti bulgari, în staţiunea montană Bansko.
În perioada 16 decembrie 2013 – 16 martie 2014, poliţişti români, în trei serii, de câte doi poliţişti, toţi cunoscători ai limbii bulgare, vor patrula cu poliţiştii bulgari şi greci în staţiunea turistică Bansko( Bulgaria).
Pe timpul misiunii, poliţişti români, vor face parte din patrule auto sau pedestre, vor purta uniforma de serviciu proprie și au misiunea de a consilia, sprijinii şi îndruma turiştii români aflaţi pe teritoriul bulgar.
Primii care au plecat în această misiune sunt doi poliţişti din IOJ Teleorman, precizează www.promptmedia.ro.
În sezonul trecut, poliţiştii români au consiliat 1.028 de turişti români, în special cu privire la identificarea unor spaţii de cazare sau în legătură cu prevederile legislative din ţara gazdă. De asemenea, poliţiştii români au participat, alături de poliţiştii bulgari, la 89 de intervenţii la evenimente, cele mai multe vizând aplanarea unor stări conflictuale, ridicarea de autovehicule parcate ilegal, precum şi solicitări făcute în urma operaţiunilor de schimb valutar.
Este al patrulea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
La data de 28 iunie 2010, la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, şi secretarul general al Ministerului de Interne al Bulgariei, au semnat „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”. Astfel, poliţişti din cele două state acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe perioada sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.