Site icon TIMP ROMÂNESC

Polonia şi România cumpără drone, conform programului NATO

Programul privind achiziţionarea aparatelor de zbor fără pilot, care să fie amplasate apoi în Europa, s-a dezbătut la NATO cu câţiva ani în urmă şi a fost confirmat la reuniunea de la Chicago, din mai 2012. Polonia va adera la programul de cumpărare a dronelor pentru NATO, cu o valoare totală de 1,3 miliarde de euro scrie ziarul ”Polska The Times”. ”Oficial, Polonia va adera la acest program în decembrie, însă ea a virat deja prima tranşă de bani pentru cumpărarea dronelor”, a comunicat Cartierul General al NATO pentru ziarul amintit.

Programul de achiziţionare a dronelor, care să fie apoi amplasate în Europa, s-a discutat la NATO de mai multă vreme, fiind apoi aprobat la summit-ul de la Chicago, din mai 2012. Varşovia refuzase anterior să participe la acest program, pe când cheltuielile erau evaluate la 5 miliarde de euro. Ea şi-a dat acordul numai după reducerea drastică a bugetului. Contribuţia Poloniei, după cum era de aşteptat, va fi de aproximativ 40 de milioane de euro, menţionează publicaţia.

În prezent, la acest program participă 14 state: Bulgaria, Danemarca, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, România, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă, Estonia şi Statele Unite ale Americii. Prin acest program, se vor cumpăra 5 drone Global Hawk 40, produse de concernul american Northrop Gruman. Ele vor fi amplasate la Geilenkirchen, aproape de frontiera Germaniei cu Olanda şi vor fi utilizate pentru supraveghere de tip radar. Ţările care finanţează acest program vor primi un drept preferenţial pentru folosirea acestei tehnici.

Ideea creării unei baze europene de drone s-a impus datorită experienţei de succes, înregistrate de Statele Unite ale Americii cu această tehnică în Afganistan. Germania chiar a încercat să creeze propria flotă de drone, dar a abandonat aceste planuri în favoarea programului comun.

Exit mobile version