Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a participat la Istanbul, în data de 16 mai a.c., la Summit-ul președinților de parlamente din statele membre ale Cooperării Economice a Mării Negre, organizat de Marea Adunare Națională a Turciei și dedicat împlinirii a 25 de ani de la fondarea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Din delegația română a făcut parte și deputatul Roberta Alma Anastase, șef al delegației Parlamentului României la APCEMN, vicepreședinte al Adunării.La conferință au luat parte președinții de parlamente și șefii delegațiilor naționale din țările membre ale APCEMN – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Serbia, Turcia și Ucraina. Cu ocazia Summit-ului, președinților de parlamente le-a fost conferită Medalia de onoare a APCEMN, dedicată celei de-a 25-a aniversări a Adunării.
Președintele Senatului României a precizat că, în vederea realizării obiectivelor comune, sunt necesare eforturi și un angajament reînnoit al țărilor CEMN pentru dialog onest, înțelegere reciprocă și colaborare, cu atât mai importante în situația complexă de securitate din regiune și, în numele Senatului României, și-a reafirmat încrederea în viitorul cooperării la Marea Neagră și în contribuția APCEMN la promovarea păcii, stabilității și bunăstării în țările CEMN.
Președintele Senatului a evidențiat faptul că dezvoltarea cooperării economice și a schimburilor comerciale la Marea Neagră și dincolo de regiune, între Europa și Asia, impune o abordare integrată a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de transport și energie, care să asigure creșterea conectivității dintre țările membre.
De asemenea, a subliniat că România, în calitate de membru fondator al Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) și stat membru al structurilor europene și euro-atlantice, susține consolidarea relațiilor cu toate statele membere ale CEMN, creșterea coordonării și complementarității dintre APCEMN și OCEMN și promovează interesele regiunii la nivel internațional. Pe durata mandatului său la președinția Consiliului UE în 2019, România va pleda în continuare pentru un rol mai puternic al UE în regiunea Mării Negre și pentru intensificarea colaborării UE cu țările din regiune, acordând Parteneriatului Estic o importanță strategică.
Prin Declarația comună adoptată la finalul lucrărilor, președinții de parlamente apreciază experiența pozitivă acumulată în cei 25 de ani de existență a Adunării, afirmă că eforturile de a găsi compromisuri flexibile și de a identifica interesele comune au constituit dintotdeauna baza „spiritului APCEMN” și se angajează să susțină în continuare dezvoltarea cooperării multilaterale în regiune, pe baza respectului și înțelegerii reciproce.
În marja reuniunii, președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut întrevederi bilaterale cu Gramoz Ruçi, președintele Parlamentului Republicii Albania și președinte în exercițiu al APCEMN, Maja Gojković, președinte al Adunării Naționale a Republicii Serbia, precum și cu Andrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova.
Referitor la informația pusă în circulație de cotidianul de limbă turcă Yeni Șafak, potrivit căreia participanții la Summit-ul președinților de parlamente membri ai Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (Istanbul, 16 mai 2018), ar fi convenit completarea declarației agreate a summitului cu o serie de referiri la evenimentele recente din Orientul Mijlociu, majoritatea delegațiilor au respins această propunere considerând că excede obiectivelor organizației. O parte din aceste delegații au motivat că în lipsa unor consultării cu autoritățile de resort naționale, adoptarea unor referiri suplimentare la situația și evenimentele recente din Orientul Mijlociu nu este oportună.