Institutul Cultural Român de la Tel Aviv continuă noua serie de evenimente online, adaptate realităților culturale prezente, „Portret de artist”, în cadrul căreia sunt realizate incursiuni culturale în activitatea artistică a unora dintre personalitățile marcante ale scenei culturale israeliene și internaționale, care au rădăcini românești sau care realizează frecvente schimburi culturale cu România.
Noua videogramă din această serie îi este dedicată unuia dintre cei mai importanți artiști români, ale cărui lucrări se află în patrimoniul cultural internațional – Victor Brauner. Periplul artistic prin creația artistică și biografia tumultoasă a pictorului român de origine evreiască va fi realizat de doi dintre cercetătorii care au analizat și studiat îndeaproape, de-a lungul timpului, acest subiect: din România – Emil Nicolae-Nadler, jurnalist, scriitor și critic de artă; din Israel – Adrian Grauenfels, editor al publicației culturale „Jurnal israelian” și director al Editurii Saga. Într-un dialog cu Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, cei doi cercetători vor oferi detalii privind procesul de creație, crezul artistic, precum și despre personalitățile culturale românești care i-au marcat cariera artistică a marelui pictor român.
Materialul video în limbile română și ebraică va fi înregistrat în prealabil și transmis în premieră la data de 22 octombrie 2020, ora 18:00, pe pagina oficială de Facebook a ICR Tel Aviv: https://www.facebook.com/icr.telaviv/ și pe canalul de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCrV8OAoQyKqOA7d1dGrFesQ
Victor Brauner (15 iunie 1903, Piatra Neamţ – 12 martie 1966, Paris) urmează şcoala primară la Viena, unde familia se stabileşte pentru câţiva ani. După revenirea familiei sale în ţară, în 1914, Brauner îşi continuă studiile la Şcoala Evanghelică din Brăila. Frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1919 – 1921) şi Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroşanu.
În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziţie personală, la Bucureşti, la „Galeriile Mozart”. În această perioadă îl întâlneşte pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înfiinţa revista „75 HP”, în care Victor Brauner publică manifestul „Pictopoezia” şi un articol „Supra-raţionalismul”.
În perioada 1928 – 1931 colaborează la revista „Unu”, revistă de avangardă, cu concepţii dadaiste şi suprarealiste, în care publică reproduceri după majoritatea tablourilor şi desenelor sale.
În 1930 se stabilește la Paris, unde îl întâlneşte pe Brâncuşi, care-l iniţiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrieteneşte cu poetul român Benjamin Fondane şi îl întâlneşte pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiştilor. În acest an pictează „Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie.
În 1933 are loc prima expoziţie personală la Paris, la „Gallerie Pierre”, prezentată de André Breton. Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă: „Puterea de concentrare a domnului K” şi „Straniul caz al domnului K” sunt tablouri pe care André Breton le compară cu piesa „Ubu Roi” a lui Alfred Jarry, „o imensă satiră caricaturală a burgheziei”.
În 1935 revine în ţară, la Bucureşti. Se încadrează aici în rândurile Partidului Comunist din România pentru scurtă vreme şi fără o înregimentare expresă. La 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziţii personale, în sala Mozart. Despre aceasta, Saşa Pană, în romanul autobiografic „Născut în 02″ scrie: „7 aprilie 1935… Expoziţie de factură suprearealistă”.
Alte aprecieri despre participările lui Brauner la expoziţii suprarealiste: „Acest curent cu toata aparenţa sa de formulă absurdă… este un punct de tranziţie spre arta care vine.” (D. Trost, în „Rampa” din 14 aprilie 1935).
În 1938 se întoarce în Franţa. La 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez şi Esteban Frances: premoniţia s-a adeverit. Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conţin în parte „cheia” creaţiei sale: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştei mele…”.