Site icon TIMP ROMÂNESC

Poșta Română păstrează trimiterile extracomunitare până la 30 de zile

Poşta Română amintește tuturor clienților care, în perioada stării de urgență, au de ridicat trimiteri de la oficiile poștale, că termenul de păstrare a acestora este de 10 zile pentru trimiterile intracomunitare și de 30 de zile pentru cele extracomunitare.

Compania se află în discuții cu partenerii instituționali pentru a prelungi termenele de păstrare a trimiterilor în subunitățile poștale sau pentru a găsi soluții de a le distribui direct clienților și a evita, astfel, deplasarea acestora, pentru siguranța lor și a angajaților.

Poșta Română a venit cu o serie de măsuri pentru a limita timpul petrecut în subunitățile poștale și a recomandat clienților ca, în interior, să nu se afle mai mult de două persoane la ghișeu, în timp ce restul clienților au fost rugați să aștepte în afara oficiului poștal.

De asemenea, pentru a preveni și a limita eventuala răspândire a virusului COVID-19, compania a recomandat ca distanța dintre persoane să fie limitată la doi metri.

Exit mobile version