Statul roman s-a decis sa fie un anti-Robin Hood, adica sa isi saraceasca propria populatie si sa umple buzunarele a doua dintre cele mai mari si bogate firme din Europa. Povestea celei mai mari escrocherii comerciale din ultimii ani este la fel simpla si de evidenta ca toate binecunoscutele inselaciuni la care acest popor a fost supus, scrie profesorul Petrișor Peiu pe Ziare.com.
In spatele unor cuvinte mari, precum „liberalizare”, „practici concurentiale”, „piata reglementata” se ascunde de fapt, o poveste sordida: desi pretul de piata al gazului scade la mai putin de jumatate, romanii vor fi obligati sa plateasca acelasi pret catre firmele care au primit cadou, de la acelasi stat, drept clienti, jumatate din populatia tarii.
Trei milioane si jumatate de familii din aceasta tara sunt obligate, de catre statul care ar trebui sa le apere interesele, sa contribuie la bunastarea a doua firme, carora cineva le da, prin lege, marje de profit de peste 50%. Da, ati citit bine, administratia publica a noastra a facut o lege pentru a garanta pentru doua firme profituri de peste 50%! In perioada in care un milion de romani se zbat in somaj, iar majoritatea firmelor se lupta sa isi salveze afacerile cu marje de profit de cateva procente, doua fericite companii au fost alese de catre niste oameni platiti cu zeci de mii de euro sa prospere, fara a misca un deget. Cele doua firme se numesc Engie si E.On. si vin una din Franta si cealalta din Germania.
Dar hai sa vedem cifrele. Prin celebra, de acum, ordonanta 114, producatorii de gaze din Romania (Romgaz si OMV Petrom) vand astazi catre Engie si E.On gazul destinat populatiei cu fix 68 lei/Mwh. Acest gaz ajunge sa fie platit de romani la un pret dublu: 125 lei/Mwh de cei din sudul tarii si 136 de lei de cei din nordul tarii. Ca o pata de culoare, sa reamintim ca ordonanta cu pricina a fost emisa de guvernul PSD-ist inspirat de Liviu Dragnea si a fost mentinuta de guvernul PNL-ist al lui Ludovic Orban, desi liberalii isi incepeau fiecare zi de opozitie criticand infama ordonanta si promitand abrogarea ei in primele saptamani de guvernare.
Ei bine, guvernantii nostri, profund devotati valorilor franco-germane, s-au hotarat sa „liberalizeze” piata gazelor pentru consumatorii casnici (adica noi, fraierii care, din 4 in 4 ani, devenim votanti) de la 1 iulie 2020. Ei, si acum tineti-va bine: un dracusor mic si zglobiu, pe nume ANRE (Autoritatea pentru Reglementare in Energie), isi vara coada in legislatia nationala si emite un ordin (79/2020), prin care fixeaza mecanismul prosperitatii vesnice a tandemului franco-german Engie-E.On. Ordinul a fost promovat pompos „gas release program” si are ca obiect obligarea producatorilor de gaze (Romgaz si OMV Petrom) sa rezerve 30% din productie pentru distribuitorii de gaze pentru populatie la un pret de 95% din pretul CEGH (CEGH – Central European Gas Hub- piata din Austria). Bun, ia sa vedem acum cat este pretul in Austria la diferite scadente:
Adica, la 1 iulie pretul cu care Engie si E.On. vor primi gazul va fi cam de 23 lei/Mwh, in septembrie ar fi vreo 30 lei/Mwh, cu previziunea de a fi vreo 45 lei/Mwh la iarna si vreo 53 lei/Mwh in primele 3 luni din 2021.
Care va sa zica, pretul platit de distribuitorii de gaze pentru marfa pe care o primesc scade de la 68 lei/Mwh, cat este astazi, la jumatate de la 1 iulie si apoi ar putea ajunge la 80% in lunile friguroase ianuarie-februarie. Ei bine, acelasi reglementator al pietei care se grabeste sa le asigure distribuitorilor un pret cat mai mic pentru gazul cumparat, uita de populatia votanta si ii ocroteste si incurajeaza pe distribuitori sa pastreze aceleasi preturi pentru consumatori, adica cel putin 125 lei/Mwh. Ei, dragii mei, ia ganditi-va cum ar fi sa ai o firma si statul sa te ajute sa cumperi o marfa cu 1 leu si sa le impuna cumparatorilor sa iti plateasca 2 lei pe aceeasi marfa? Fara sa faci nimic, fara sa misti un deget? Si asta, luna de luna, an de an.
Dar hai sa vedem cine sunt fericitii castigatori ai protectiei statului roman. Engie, firma frantuzeasca, fosta „Gaz de France”, este un colos cu o cifra de afaceri de peste 60 de miliarde de euro si un profit de peste 10 miliarde de euro (date din 2019 – AICI). In Romania, cu doar 655 de angajati, francezii au incasat peste 6 miliarde de lei si au facut un profit de jumatate de miliard de lei (date din 2018).
E.On este un alt colos, de data asta german, cu o cifra de afaceri de peste 41 de miliarde de euro si un profit de 3,2 miliarde de euro (date din 2019- AICI). In Romania, cei doar 175 de angajati ai nemtilor, au incasat 3,7 miliarde de lei, cu un profit de 66 de milioane de lei (date din 2018).
Vor zice unii: stai, domnule ca sunt peste o suta de firme care distribuie gaz in Romania: Da, sunt pe hartie, numai ca aproape 90% din piata este data furnizorilor Engie si E.On inca de acum 15 ani. Engie are cam 45% cota de piata, iar E.On vreo 42%.
Cei dedicati trup si suflet „valorilor europene”, cei care se trezesc si adorm cu „virtutile pietei” pe buze ma vor certa ca nu vad in perspectiva: mult-adulata liberalizare va aduce cu sine concurenta si concurenta va conduce la scaderea preturilor. Numai ca acestia nu ma cunosc si nu stiu cat de carcotas sunt. Asa ca m-a pus curiozitatea sa caut niste dovezi despre virtutile „liberalizarii” in varianta romaneasca. Si am gasit cu usurinta chiar in buletinul sacrosant al Eurostat-ului. Ce aflam noi de la institutia suprema a statisticii europene despre piata gazelor pentru firme, piata demult liberalizata si la noi? Iata harta preturilor europene la gaz pentru firme asa cum este tiparita de Eurostat in ultimul sau raport, dedicat trimestrului IV din 2019 (sursa: AICI):
Ce minunat! Iata ca, desi Romania este a doua detinatoare de gaz din UE, industria noastra primeste al saselea cel mai scump gaz din Uniunea Europeana: 2,77 eurocenti/kwh plateste o fabrica din Romania gazul consumat, mai mult decat platesc francezii (2,47 eurocenti/kwh), nemtii (2,74 eurocenti/kwh), austriecii (2,40 eurocenti/kwh). Ceilalti detinatori de gaze, olandezii, se rasfata cu 2,49 eurocenti/kwh pentru industrie. Acum sa nu uitam ce consecinte au aceste preturi asupra marilor intentii strategice trambitate de catre toata floarea partidelor noastre: industria petrochimica va fi sublima, dar va lipsi in continuare cu desavarsire la asemenea decalaj intre pretul platit de fabricile romanesti si cel platit de concurentii nostri. Si ne mai miram cum de producem astazi de trei ori mai putine ingrasaminte decat acum 30 de ani? Pai uite de-aia, ca producatorul roman are de platit un gaz mai scump decat cel maghiar sau decat cel german, francez sau austriac.
Poza de mai sus ne spune totul despre succesul partidelor care conduc Romania in a guverna o piata libera. Sa ai a doua rezerva de gaze din Uniune si sa ai 21 de tari cu un pret mai mic pentru industrie reprezinta, cu adevarat, o performanta!
Oameni buni, sa stiti ca vina nu apartine unor sigle de partid, ci unor oameni concreti, cu nume si cu chip. De la legendar de prosperul Dan Ioan Popescu pana la comicul Anton Anton (care isi propunea sa inmagazineze subteran energia electrica), toti ministrii care au pastorit energia au promis marea cu sarea, s-au laudat cu gazele patriei, au declamat atatea lozinci in limba comisarilor europeni, iar astazi ne „bucuram” de rezultatele demagogiei lor…
Acum, gardienii statului, pusi sa pazeasca piata gazelor, sunt doua figuri celebre: Dumitru Chirita, presedinte al ANRE si Niculae Havrilet, secretarul de stat din Ministerul Economiei, cel care pastoreste sectorul energiei din tara.
Dumitru Chirita este un om modest, care a plecat din cariera de …electrician (1981-1990), a devenit rapid seful etern al unui sindicat (Sindicatul Liber Independent „Energia”) si si-a inobilat peretele cu diploma unei facultati particulare (Universitatea Nicolae Titulescu – Facultatea de Drept si Relatii Internationale). Din calitatea de mana dreapta a vocalului lider sindical Dumitru Costin, Chirita a devenit deputat PSD in 2000, apoi a bifat si scaunul pufos de vicepresedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, a redevenit deputat PSD in 2008 si n-a mai parasit acesta functie decat pentru pozitia de presedinte al ANRE, semnatar al ordinelor prin care domneste despotic asupra energiei nationale. Lui Dumitru Chirita i-am platit noi, contribuabilii, peste 51.000 de lei pe luna ca salariu in anul 2019. Pentru cei socati de suma s-o spunem si in euro: 11.000 de euro incaseaza lunar Dumitru Chirita de la casieria ANRE (sursa: AICI).
Niculae Havrilet macar are o facultate „pe bune”, Universitatea Tehnica din Cluj Napoca (terminata in 1982) si are si o experienta reala in ingineria gazelor. Dar nu s-a abtinut sa bifeze in 2014 si cursurile Colegiului National de Informatii, asa ca sa nu mai punem intrebari dificile, la care avem raspunsurile in CV-uri.
Havrilet si-a construit cariera vietii la ANRE, unde altundeva? Pus de alianta PD-PNL membru in Consiliul Consultativ al institutiei pentru 7 ani (2005-2012), omul a fost inscaunat apoi chiar presedinte al ANRE (2012-2017), calitate de unde a incasat cateva sute de mii de euro ca salarii pentru a „liberaliza” piata pentru consumatorii industriali. Cu rezultatele mai-sus prezentate. In cruntul regim de teroare PSD-ista, Havrilet a fost consilierul ministrului Energiei (deh, si ALDE tot „liberali” de-ai lui!) si, se putea altfel?, administrator al Romgaz, pentru a nu trai ca un bugetar de rand.
Evident ca, odata cu venirea liberalilor la putere, Havrilet a fost rapid reciclat si promovat secretar de stat peste domeniul energiei romanesti, calitate de unde pleaca acasa cu cateva mii de euro lunar pentru a ne recita mantrele „liberalizarii” pe la simpozioane, inainte de bufetul suedez. Am uitat sa va spun ca, la plecarea sa de la Cotroceni, in 2000, Emil Constantinescu i-a oferit lui Havrilet distinctia „Steaua Romaniei”; l-a cadorisit in avans pentru ceea ce avea sa faca, probabil. Havrilet este, de multi ani, in centrul tuturor acestor fratii ale smecherilor care ne-au demolat industria chimica si ne-au curatat buzunarele; Havrilet este ideologul si practicianul imbogatirii romanilor prin reprezentantii lor franco-germani.
In urma articolului de saptamana trecuta in care mi-am permis sa critic lipsa restructurarii in cheltuielile statului, am primit multe mustrari si critici de la unii distinsi cititori. Una dintre critici ma punea la punct pentru faptul ca am lucrat pentru doi prim-ministri, fara sa comentez atunci decizii pe care astazi le critic. Si eu raspund: Aveti dreptate, numai sa tineti cont de faptul ca atunci aveam 30 de ani si nu stiam si nu intelegeam ce inteleg si stiu astazi la 50 de ani. Ei bine, dragi cititori, Chirita si Havrilet sunt doi oameni, cam de 60 de ani, care spun si fac aceleasi lucruri ca si acum 20 de ani. Acesti oameni reprezinta administratia romaneasca in domeniul energiei si au in spate partidele lor, cele mai puternice partide din tara. Acesti oameni au avut tot timpul printre cele mai mari salarii din Romania. Si pentru ce, care e rezultatul?
Acesti doi oameni sunt principalii raspunzatori pentru asa-zisa „liberalizare” a pietei gazelor, prin care industria romaneasca este impovarata de unul dintre cele mai mari preturi din UE, iar populatia este pusa sa plateasca facturi uriase, numai pentru a asigura profituri de multe zeci de procente unor firme care au fost cadorisite de statul nostru si cu clienti si cu contracte grase.
Ar mai fi multe de spus despre piata gazelor, despre modul in care guvernele succesive care au condus aceasta tara au pus pe tava concurentului din Austria jumatate din rezervele de gaz ale natiunii, despre modul in care aceleasi guverne neiubitoare de romani au securizat piata pentru firma austriaca OMV, dandu-i acesteia cel mai mare zacamant de gaze din Marea Neagra si impreuna (guvern+OMV) asigurandu-se ca gazul acela nu se va extrage, despre modul in care PSD-ul lui Dragnea a ingropat ideea de a construi un terminal LNG la Constanta, despre modul in care Romgazul este condus de un director (Volintiru se numeste) care a ratat finalizarea constructiei centralei de la Iernut si care este rasplatit pentru asta cu aducerea sa in PNL, ca protectie politica clara.
Multe ar mai fi de spus, dar dezlegarea acestui sistem ruinator de fabrici si de venituri ale familiilor tine doar de vointa politica. Klaus Iohannis si Ludovic Orban pot, daca doresc, sa schimbe toate aceste lucruri in zece secunde: pot sa reduca salariile de la ANRE la niveluri pamantesti, pot sa gaseasca un om cu carte pentru sefia ANRE, pot sa ii ia lui Havrilet butoanele gazelor si sa le joace ei insisi in mod transparent, pot sa impuna legi normale, precum in toate tarile din Europa de care ne vorbesc.
Pot sa ne scape si de catastrofa de la Romgaz si de subinginerul inconjurat de epoleti de la Transgaz. Nu trebuie decat sa isi propuna bunastarea si normalitatea pentru romani si sa uite, macar cu ocazia crizei, de formula politizarii economiei si de servirea intereselor unor companii. Lasati-i pe francezii de la Engie si pe nemtii de la E.On sa aiba profituri normale. Pana la urma si unii si altii sunt oricum putred de bogati.
De final, va reamintesc ca guvernul poate oricand salva niste banuti in plina criza, reducand salariile nesimtite ale directorilor companiilor de gaze ale statului. Ar putea guvernul sa dea chiar si un semn de solidaritate si normalitate interzicand companiilor de stat Romgaz si Transgaz sa plateasca jumatate din concediile tuturor angajatilor, indiferent unde merg. Dar n-o s-o faca. Si stiti de ce? Ia uitati-va pe lista sotiilor de politicieni care lucreaza acolo…
