Site icon TIMP ROMÂNESC

Pregătirea summitului de la Vilnius, discutată la Buxelles

Discuții privind pregătirea summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie, când autoritățile speră să parafeze Acordul de asociere la Uniunea Europeană, au avut loc luni, 22 iulie, la Buxelles în cadrul întâlnirii ministeriale a Parteneriatului Estic, din care face parte şi Republica Moldova. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de ministrul Natalia Gherman. În intervenţia sa, aceasta a vorbit despre agenda europeană a R. Moldova, precum și despre acțiunile întreprinse de autoritățile de la Chișinău  pentru reformarea și modernizarea țării.

De asemenea, ministrul moldovean a subliniat importanța parafării și, ulterior, semnării Acordului de Asociere, precum și îndeplinirea cerințelor prevăzute în Planul de acțiuni privind liberalizarea vizelor.

Natalia Gherman și omologul sloven Karl Erjavec au semnat Declaraţia privind integrarea europeană a Republicii Moldova. La eveniment  a participat și primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, care a subliniat importanţa reformelor în  administraţia publică locală.

Reamintim că Republica Moldova a încheiat recent negocierile pe marginea Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană, parte a Acordului de asociere.

Exit mobile version