Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat, în perioada 4-5 septembrie 2023, la Cadiz (Spania), la reuniunea informală a miniștrilor și secretarilor de stat responsabili pentru domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare din statele membre ale Uniunii Europene – Consiliul Afaceri Externe, componenta Dezvoltare.
În prima zi a reuniunii, au avut loc discuții referitoare la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), care va avea loc la New York (18-19 septembrie 2023), arhitectura financiară globală și acțiunile de combatere a schimbărilor climatice.
Discuțiile au urmărit modul în care Uniunea Europeană și statele membre UE, în strânsă colaborare cu ONU, pot impulsiona implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, în contextul crizelor multiple și al consecințelor multidimensionale ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care au afectat negativ realizarea ODD-urilor. S-a accentuat importanța alinierii reformei băncilor multilaterale de dezvoltare la eforturile de recuperare a dezechilibrelor în implementarea ODD-urilor.
Secretarul de stat Daniela Gîtman a evidențiat necesitatea menținerii angajamentelor privind realizarea ODD-urilor, inclusiv în contextul apropiatului Summit privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și a transmis că România este pregătită să contribuie cu propria experiență la gestionarea provocărilor globale, menținând sprijinul acordat statelor din vecinătate, cel mai puternic afectate de războiul de agresiune al Rusiei – Ucraina și Republica Moldova – precum și în Regiunea extinsă a Mării Negre și Balcanii de Vest. A informat asupra principalelor acțiuni desfășurate de România pentru sprijinirea statelor afectate de dezastre naturale și a pledat pentru o mai bună coordonare la nivelul UE în vederea consolidării cooperării privind combaterea schimbărilor climatice.
În cea de-a doua zi a reuniunii, miniștrii și secretarii de stat au abordat aspecte legate de pilonul social din cadrul „triplei tranziții” (sociale, verzi și digitale) și reforma arhitecturii financiare globale de dezvoltare, precum și chestiuni de actualitate din perspectiva politicii de dezvoltare, în contextul evoluțiilor din Niger și al sprijinului acordat Ucrainei pentru contracararea efectelor războiului de agresiune al Rusiei.