18 elevi români, membri ai cluburilor de programare CoderDojo din Cluj-Napoca şi Timişoara, au câştigat locul I la 5 categorii şi au ocupat a doua poziţie la alte două secţiuni ale competiţiei internaţionale CoderDojo Coolest Projects 2017, care a avut loc la Dublin.
“Suntem foarte mândri de rezultatele pe care elevii români le-au obţinut la una dintre cele mai importante competiţii de programare din lume. Eram convinşi că această experienţă va fi de neuitat pentru ei şi că talentul, pasiunea şi ambiţia lor vor primi recunoaşterea pe care o merită. Ne bucurăm în primul rând pentru ei, căci sunt nişte copii extraordinari, şi credem în abilitatea tinerei generaţii de a folosi potenţialul tehnologiei pentru un viitor mai bun”, a declarat Roxana Miloş, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale, care a susţinut costurile de participare la concurs pentru cele două echipe.
În 2017 au fost înscrise în concursul CoderDojo Coolest Projects aproximativ 1.000 de aplicaţii, website-uri sau alte creaţii individuale sau dezvoltate în echipă, gândite de copii din întreaga lume. Proiectele care le-au adus premii elevilor de la Timişoara şi Cluj-Napoca au fost înscrise în şapte categorii de concurs: Scratch – peste 13 ani, Dezvoltare de jocuri – sub 12 ani, Dezvoltare de jocuri – peste 14 ani, Hardware – între 12 şi 13 ani, Hardware – peste 14 ani, Website – peste 14 ani şi Evolution – Proiecte complexe.
Matei Caravaţeanu, cel mai tânăr participant din partea României la concursul CoderDojo Coolest Projects 2017, este membru al echipei @Academy+Plus de la CoderDojo Cluj-Napoca. El are 9 ani şi a câştigat premiul I la categoria Dezvoltare de jocuri, sub 12 ani, pentru proiectul The Lost World, un joc care îţi oferă posibilitatea să explorezi o lume post-apocaliptică.
Membrii atelierelor CoderDojo Timişoara au participat la concurs cu 10 proiecte, dintre care 6 au ocupat locuri pe podium. Victor Fortiş şi Elisa Erzse, din echipa @CD Loga, au fost câştigătorii categoriei Scratch, la subcategoria de vârstă peste 13 ani, pentru proiectul Terrabots, un joc puzzle-platformer în care roboţii Terrabots sunt folosiţi pentru a descoperi alte planete. Patrick Lenis, Victor Baican şi Cezar Făgădar, membri ai echipelor @temirice şi @Startup Hub, au luat locul 1 la categoria Dezvoltare de jocuri, peste 14 ani, pentru dezvoltarea proiectului Shase. Mircea Şerbănescu, David Babescu şi Dariana Dorin, membri ai echipei @FEAA, au câştigat cu proiectul Blind Helper, un dispozitiv pentru oamenii cu deficienţe de vedere, la categoria Hardware, sub 14 ani.
Tot la categoria Hardware, însă la subcategoria peste 14 ani, câştigătoarea premiului I a fost Laura Chirilă, cu proiectul MindRobot, un robot construit pe baza unui microcomputer Raspberry Pi ce poate fi controlat cu ajutorul unui set de căşti Emotiv Insight. Sebastian Maleş, membru al echipei @temirice şi unul dintre autorii proiectului “Site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş”, a ocupat locul 2 la categoria Websites, peste 14 ani. Roxana Drăghia, Andrei Mătrăgună şi Andreea Pintea, membri ai echipei @CD Loga, autorii proiectului Lights Among Us, s-au clasat pe locul 2 la categoria Evolution – Proiecte complexe.
CoderDojo este o comunitate globală de cluburi de programare non-profit, iniţiată în Irlanda în anul 2011, ce are ca scop susţinerea copiilor cu vârste între 7 şi 17 ani care doresc să înveţe programare într-un mediu informal. Competiţia CoderDojo Coolest Projects, un concurs ce reuneşte copii şi tineri din întreaga lume, are loc în fiecare an la Royal Dublin Society Arena, din Irlanda, unde sunt premiate cele mai bune şi inovatoare site-uri web, aplicaţii, programe sau jocuri.