Influentul Camden Arts Centre din Londra va găzdui în premieră, începând din 7 aprilie, o expoziție a unui artist român. Sub genericul „Geta Brătescu. The Studio: A Tireless, Ongoing Space”, expoziția plasează în centrul său ideea atelierului, ce poate fi înţeles ca spațiu de meditație, prin intermediul căruia artista se raportează la lumea exterioară. Expoziţia cuprinde o selecţie de peste 40 de lucrări, selectate împreună cu Geta Brătescu şi cu galeristul acesteia, Marian Ivan.
Camden Arts Centre reprezintă una dintre cele mai importante galerii publice londoneze, cu un program internaţional de expoziţii, recunoscut în mediul artistic, curatoriat de Sophie Williamson şi realizat în parteneriat cu Muzeul de Arte Frumoase din Gent şi cu sprijinul Asociaţiei Geta Brătescu Exhibition Circle.
Născută în 1926, Geta Brătescu este supranumită marea doamnă a artei conceptuale, o reprezentantă importantă a avangardei postbelice, a cărei contribuție artistică foarte complexă este rezultatul studiilor în literatură şi filosofie, urmate în paralel cu cele de artă. Scriitoare, ilustratoarea printre altele a traducerii lui „Faust” semnate de Ştefan Augustin Doinaş, director artistic al revistei „Secolul 20”.
Geta Brătescu s-a remarcat în cele mai diverse medii expresive, printre care grafica, gravura, ilustraţia de carte, desenul şi colajul textil, tapiseria, obiectul, performance-ul, fotografia, foto-instalația şi filmul. În 2008, a fost distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti pentru contribuţia sa la dezvoltarea artei contemporane româneşti. În 2016, Hamburger Kunsthalle i-a dedicat o amplă retrospectivă.
Expoziția, sprijinită de ICR Londra, va fi deschisă până în 18 iunie 2017.