Federația Română de Darts a anunțat că echipa masculină de Darts a României a câștigat primul trofeu internațional din istorie, la ediția a 17-a a Mediterranean Cup, în Franța.
Echipa de Darts a României, în componență cu Răzvan Negoț (Kronstadt Darts Club, Brașov), Gabriel Pascaru (Kataroaie Piatra Neamț), Adrian Frim (Cluj Darts Club), Laszlo Kadar (Helios Tg. Mureș), și Vlad Popa (team manager), a învins Malta (9-7), Cipru (9-5), Grecia (9-3) în faza grupelor, Catalunia (9-5) în semifinale și Malta (9-7) în finală, după ce românii au revenit de la 4-7.
Între 28 iunie și 1 iulie, la Cluj Napoca va avea loc finala Campionatului național la care vor participa cei mai buni 48 jucători la masculin și cele mai bune 16 jucătoare la feminin și care va marca încheierea sezonului competițional de darts 2016-2017.
Federația Română de Darts a fost fondată în anul 2008, iar în tot acest timp de la înființare a introdus în circuitul mondial două Open-uri internaționale, a organizat Campionatul European de Darts din 2014 și în 2019, urmează ca țara noastră să găzduiască Campionatului Mondial de Darts, după ce Federația Română a câștigat licitația pentru organizarea acestei competiții.