La 26 iunie a.c., cu ocazia celei de-a treia părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) ale cărei lucrări se desfășoară în aceste zile la Strasbourg (26 – 30 iunie 2017), membrii Delegației române la APCE au avut o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul Guvernului Republicii Moldova, Pavel Filip, prezent la sesiune pentru a se adresa plenului APCE.
La această întâlnire au participat, din partea delegației române la APCE, senatorul Titus Corlățean, președinte, senatorii Alina Gorghiu, Viorel Badea și Ion Popa și deputații Oana Bîzgan-Gayral și Mugur Cozmanciuc, membri.
Din partea delegației moldovene au participat de asemenea viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe și integrării europene, Andrei Galbur, ministrul justiției, Vladimir Cebotari, secretarul general al Guvernului, Lilia Palii, și deputat Valentina Buliga, președinta Delegației moldovene la APCE.
Președintele Delegației române la APCE, senatorul Titus Corlățean, și-a exprimat aprecierea pentru eforturile depuse în mod constant în ultima perioadă de autoritățile de la Chișinău în urmărirea obiectivelor care se circumscriu parcursului european. A reiterat totodată sprijinul ferm al României pentru continuarea acestor progrese esențiale pentru viitorul european al Republicii Moldova și a arătat că este vitală prezervarea coeziunii forțelor politice proeuropene de la Chișinău, mai ales în perspectiva viitorului proces electoral din Republica Moldova, respectiv asigurarea continuității unui guvern proeuropean la Chișinău.
Prim-ministrul moldovean și-a exprimat gratitudinea pentru suprijinul consecvent oferit de România Republicii Moldova de-a lungul timpului. El a trecut în revistă acțiunile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru îndeplinirea condiționalităților cuprinse în Foaia de Parcurs privind implementarea agendei europene și așteaptă în vitorul apropiat o decizie pozitivă cu privire la acordarea de către UE a pachetului de asistență macrofinanciară de 100 milioane de euro pentru Republica Moldova. A arătat că așteaptă cu interes învestirea noului guvern de la București, pentru a continua promovarea proiectelor de interes reciproc cu autoritățile române. A menționat, în acest context, prioritățile în domeniul infrastructurii energetice, precum și finalizarea celui de-al doilea sector al gazoductului care leagă cele două țări și proiectele de interconectare electrică.
S-a convenit ca cele două delegații parlamentare la APCE din România și Republica Moldova să își desfășoare activitatea viitoare de o manieră coordonată pentru promovarea cu succes a unor proiecte relevante pentru interesele celor două țări la Consiliul Europei.