Prim-ministrul Iurie Leancă le sugerează actorilor politici să se abţină de la declaraţii populiste. Solicitat să se pronunţe pe marginea declaraţiilor başcanului Mihail Formuzal, care a spus că, dacă regiunea transnistreană va primi statut de republică, şi Găgăuzia va cere acelaşi lucru, premierul a subliniat că reglementarea transnistreană este un proces complex şi foarte sensibil, care necesită o atitudine responsabilă, transmite IPN.
„Pe acest motiv, atunci când se fac declaraţii, fie cu caracter populist sau de sabotaj a acestui proces, impactul şi efectul este unul care zădărniceşte procesul de negocieri, procesul de identificare a unei soluţii politice şi durabile. Rugămintea mea este, sau să se abţină de la astfel de declaraţii, sau atunci când spun ceva să se gândească exact la efectele acestor declaraţii asupra procesului de negocieri”, a spus Iurie Leancă.
Anterior, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că regiunii transnistrene ar trebui să i se acorde statut de republică în cadrul Republicii Moldova. Başcanul a susţinut ideea liderului comunist, menţionând că şi Găgăuzia va cere acest lucru.