Site icon TIMP ROMÂNESC

Premierul Victor Ponta mulțumește spaniolilor

Odată cu participarea sa la recepția oferită cu ocazia Zilei Naționale a Regatului Spaniei, premierul Victor Ponta a ținut să transmită câteva ganduri  bune orifiacilor din Spania și să îi felicite. Cu această ocazie, Victor Ponta a exprimat respectul poporului român pentru ceea ce reprezintă Spania în Europa.

“ Vreau să folosesc această ocazie, în primul rând pentru a mulţumi ambasadorului Spaniei la Bucureşti şi întregului personal al ambasadei şi reprezentanţilor diplomatici şi în egală măsură şi ambasadorului nostru la Madrid şi celor care reprezintă România la nivel diplomatic şi consular în Spania. Cred că este o relaţie şi o reprezentare de mare nivel. Vreau să mulţumesc în mod special din punct de vedere politic pentru modul în care am fost primit de Majestatea Sa Regele Juan Carlos I, de preşedintele guvernului, domnul Rajoy. În mod special însă vreau să folosesc această ocazie pentru a mulţumi Spaniei, poporului spaniol, politicienilor şi societăţii civile din Spania pentru modul în care sunt primiţi, sunt lăudaţi, sunt trataţi cei peste un milion de români care trăiesc, care muncesc, care îşi desfăşoară practic viaţa lor de zi de zi şi care şi-au unit destinul de Spania.a declarat oficialul român în cadrul recepției.

Premierul României nu a uitat de românii plecați în Spania să muncească și s-a declarat măgulit de faptul că atăt Italia, cît și Spania i-au prezentat numai vorbe frumoase despre românii plecați din țară la muncă.

“Este cea mai importantă comunitate românească din străinătate, alături de cea din Italia şi faptul că atât pe parcursul vizitei, cât şi în alte ocazii nu am auzit decât vorbe frumoase despre românii din Spania, despre modul în care muncesc, despre modul în care s-au integrat în societate este o mare mândrie şi vreau să mulţumesc în mod special poporului spaniol, autorităţilor spaniole pentru faptul că îi tratează pe românii din Spania ca pe nişte prieteni, ca pe nişte cetăţeni europeni şi este un exemplu extraordinar pentru români că sunt trataţi egal ca cetăţeni europeni. “ susțtine Victor Ponta.

Faptul că politicienii spanioli nu îi folosesc pe români în luptele lor politice interne, că românii sunt consideraţi cetăţeni europeni în Spania și ca exită companiil spaniole care au investit şi investesc în România, creeând locuri de muncă au fost principalele aspect pentru care Victor Ponta și-a exprimat mulțumirea și aprecierea.

 

 

Exit mobile version