Site icon TIMP ROMÂNESC

Premiul LUX: Publicul și deputații în PE aleg filmul câștigător

Premiul pentru film al Parlamentului European se schimbă radical, pentru a aduce mai multe filme europene în fața unui public cât mai larg.

Premiul pentru film, creat acum 13 de Parlamentul European pentru a susține difuzarea filmelor europene, a cunoscut recent o schimbare majoră. Publicul va fi direct implicat în alegerea câștigătorului, iar noua ediție a Premiului LUX își va uni forțele cu Academia Europeană de Film pentru a câștiga un public mai larg.

Pentru a marca această schimbare, premiul se va numi de acum ”LUX – Premiul european de film al publicului”. Cinci filme vor fi subtitrate în cele 24 de limbi oficiale ale UE. Anul acesta, în mod excepțional, având în vedere impactul pandemiei asupra industriei cinematografice, doar trei filme vor fi selecționate în cursa pentru premiu.

”Până acum, mesajul Premiului LUX a fost Parlamentul European și-a asumat angajamentul de a promova cultura și putem fi mândri de această realizare”, a declarat Sabine Verheyen, președinta Comisiei pentru cultură, anunțând noul premiu la cea de a 77-a ediție a Festivalului internațional de film de la Veneția. „De acum înainte, dorim să urmăm acest drum împreună cu noi parteneri. Premiul LUX va fi împărtășit cu tot mai mulți europeni”, a adăugat ea.

Denumirea completă a Premiului LUX reflectă noile parteneriate: „LUX – Premiul european de film al publicului, acordat de Parlamentul European și European Film Academy, în parteneriat cu Comisia Europeană și Europa Cinemas”

Premiul LUX: noul scenariu

Premiul LUX s-a câștigat renumele selectând coproducții europene pe teme politice și sociale de actualitate și încurajând dezbaterile cu privire la valorile noastre. Acest lucru va rămâne neschimbat. Filmele se vor adresa în continuare unui public cât mai larg, prin subtitrarea celor aflate în competiție.

Nu în ultimul rând, covorul roșu pentru regizori și actori va fi derulat din nou în Parlamentul European, în timpul unei ședințe plenare, ca și până acum. Se modifică doar perioada: în loc de noiembrie, premiul va fi acordat în luna aprilie.

”Suntem mândri să fim singurul parlament din lume care oferă un premiu pentru film”, a declarat Președintele PE, dl Sassoli, într-un mesaj video la lansarea de la Veneția. Noul premiu este un pas înainte în susținerea artiștilor și producțiilor europene care au fost grav afectate de criza provocată de epidemie, a spus Președintele. Comisara europeană pentru cultură, Mariya Gabriel, a subliniat diversitatea cinematografiei europene pusă în evidență de Premiul LUX, prin cele 130 de filme care au participat la edițiile anterioare.

Exit mobile version