Site icon TIMP ROMÂNESC

Presa mexicană dezvăluie vastele conexiuni politice ale interlopului Florian Tudor, capul unei rețele mafiote, activă în 15 țări, care se ocupă cu clonarea cardurilor și traficul de persoane

Cabinetul de securitate al guvernului federal din Mexic a detectat o rețea de politicieni din patidele PVEM (Partido Verde Ecologista de México), PRI (Partido Revolucionario Insitucional), PRD (Partido de la Revolución Democrática), PT (Partido del Trabajo) și Morena (Movimiento Regeneración Nacional) (precum și oficiali din cadrul Procuraturii din Quintana Roo), care se presupune că protejează și colaborează cu mafia română condusă de Florian Tudor, El Tiburon (Rechinu), dedicată clonării cardurilor bancare ale turiștilor, traficului de persoane în scopul exploatării sexuale și extorcării comercianților, scrie G4Media.

Informațiile de la serviciile de securitate, obținute de MILENIO, indică faptul că din această rețea de protecție făceau parte și foști guvernatori ai PRI din Quintana Roo, Félix Arturo González Canto și Roberto Borge, precum și deputați ai Partidului Verde și foști primari ai PRI și PRD, inclusiv din municipiul Benito Juárez, Cancún. De asemenea, operatori și militanți ai formațiunii Morena și ai PT.

Într-un document prezentat în octombrie 2020 în cabinetul de securitate, e semnalat liderul Mișcării Naționale pentru Speranță și fostul deputat local din Mexico City, René Bejarano, considerat de serviciile de informații drept una dintre principalele verigi ale lui Tudor. Se observă că, prin intermediul diferiților colaboratori, Bejarano a folosit Morena și chiar a acționat în numele președintelui Andrés Manuel López Obrador, pentru a înșela cetățenii și oamenii de afaceri din Cancun, potrivit documentului.

Potrivit unei hărți confidențiale a legăturilor și colaboratorilor, prezentată pe 29 octombrie la ședința cabinetului de securitate, Rechinu a reușit să țeasă în 14 state o rețea de funcționari și de companii fantomă, potrivit informațiilor FBI și DEA, rețeaua permițându-i să opereze în cel puțin 15 țări. Centrul operațiunilor sale este Cancun. Prezența politicienilor din toate partidele iese în evidență în rețeaua de contacte a românului care conduce rețeaua.

Din PT și din Morena au fost identificați José Luis Jonathan Yong Mendoza, aspirant ca deputat local în Quintana Roo din partea Morena, și fiul lui José Luis Yong Cruz, pe care autoritățile îl leagă de traficul de cubanezi fără documente, și partener de viață al Silviei Susana González Franco, care a lucrat la Procuratura Generală din 2006 până în 2011. În lista conexiunilor, prezența politicienilor din PVEM este notorie, de exemplu este inclus José de la Peña Ruiz de Chávez, actual deputat local în Quintana Roo pentru PVEM (semnalat pentru trafic de influență), și Laura Lynn Fernández Peña, președinte municipal în Puerto Morelos din partea Verzilor. La fel, cel puțin doi foști primari din Cancun se află în vizorul autorităților federale.

Acesta este cazul fostului președinte municipal din Benito Juárez și deputat federal pentru Quintana Roo, Roberto Estrada Barba, al alianței PRI-PVEM-Nueva Alianza, și Greg Sánchez, președinte municipal între 2008 și 2010 și care, potrivit raportului la care a avut acces MILENIO, „este acuzat de guvernul argentinian de presupuse infracțiuni de spălare de bani și evaziune fiscală prin cumpărarea în numerar a unei proprietăți din țară, în apropiere de Buenos Aires, evaluată la două milioane de dolari”.

Dosarul de informații conține date furnizate de DEA, care a avertizat guvernul mexican că începutul operațiunilor derulate de grupările românești datează din mandatul de șase ani al lui Félix Arturo González Canto, guvernator în Quintana Roo între 2005 și 2011, care a colaborat la constituirea acestor rețele criminale. Fostul guvernator al PRI a fost anchetat de Unitatea de Informații Financiare din Ministerul Finanțelor pentru spălare de bani și îmbogățire ilicită. În timpul conducerii sale, Auditul a depistat o deturnare de fonduri de 20 de milioane de pesos. Mai târziu, Roberto Borge, fost guvernator aflat deja în închisoare, i-a acordat lui Tudor protecție pentru a-și continua operațiunile.

Complicitatea poliției

În afară de legăturile politice, cabinetul de securitate a documentat existența unui aparat de oficiali din cadrul Procuraturii din Quintana Roo și al Poliției locale, care au ajutat la protejarea delincventului român. Printre aceștia se numără Pablo Mauricio Amezcua Dorador, fost director de inspecție în Quintana Roo, arestat în 2019, la Miami, pentru posesie de heroină și a mii de dolari în numerar.

Amezcua a mărturisit în Panama că se ocupa cu spălarea de bani prin investiții imobiliare. DEA îl identifică drept cel însărcinat cu asigurarea conexiunii între Cancun și România a traficului ilicit de droguri și a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.

De asemenea, a fost identificat Jesús Aíza Kaluf, El Sirio (Sirianul), care a fost director adjunct de operațiuni al Secretariatului Securității Publice din Veracruz și secretar al Securității Publice din Benito Juárez, Quintana Roo, în 2014. În prezent, conform investigațiilor cabinetului de securitate, este acționar la trei companii și a pledat în fața Procuraturii Generale în favoarea lui Tudor și a lui Adrian Cosmin, partenerul său principal.

Începând cu 29 octombrie 2020, cabinetul de securitate a fost de acord să consolideze ancheta împotriva acestei rețele, cu care Unitatea de Finanțe a reușit să înghețe 79 de conturi, săptămâna trecută, inclusiv pe cele ale românului Florian Tudor, să îi blocheze companii și operatorii  financiari.

140 de persoane reținute pe aeroport

Săptămâna trecută, luni și marți, 140 de cetățeni români care au ajuns la Cancun cu zboruri ale Lufthansa și Air France au fost reținuți de autoritățile de imigrare, după ce a existat suspiciunea că unii dintre ei ar fi avut relații cu Tudor.

Miercuri, 3 februarie, consulul onorific al României la Quintana Roo a raportat că din cele 140 de persoane reținute, 136 au primit aprobarea de a intra în țară, în timp ce alte patru persoane au fost repatriate.

Sursa: Milenio

Exit mobile version