Spaniolii, nu românii, sunt cei care invadează Marea Britanie, titrează chiar presa din Spania, remarcând creşterea puternică a numărului ibericilor în sistemul britanic de protecţie socială. Numărul spaniolilor înscrişi în sistemul britanic de protecţie socială a crescut cu 42% în 2013 faţă de anul precedent, cu un adaos de 50.000 de spanioli. Spania se afla acum pe locul doi în topul ţărilor care trimit cei mai mulţi imigranţi în Marea Britanie, după Polonia.
Publicaţia ABC, citată de ziare.com, aminteşte de momentul de referinţă al „invadării” Marii Britanii de către românul Victor Spirescu, în urma ridicării restricţiilor pentru muncitorii romani şi bulgări de la 1 ianuarie, care a captat întreaga atenţie a presei din Regat.
De asemenea, românii care au ajuns în Marea Britanie după această dată au fost întâmpinaţi cu cafea de un parlamentar britanic, deşi mulţi dintre ei locuiau deja în această ţară.
„Niciun ziarist şi nicideputat nu au venit să asiste la zborurile din Spania în Marea Britanie, în care trebuie să se fi aflat mult mai mulţi tineri în căutarea unei noi vieţi„, scrie publicaţia spaniolă.