Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat marți, 22 mai, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, transmite Administraţia Prezidenţială.Conform legii, sunt scutite de plata taxelor consulare: eliberarea vizelor pentru funcţionarii străini de la organizaţiile la care România este parte; eliberarea vizelor pentru membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare străine, persoanele care însoţesc şefi de state, de guvern, delegaţiile parlamentare străine şi alţi invitaţi oficiali, precum şi membrii de familie ai acestora, în condiţii de reciprocitate; eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru minorii în vârstă de până la 6 ani; eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru elevii, studenţii, absolvenţii care urmează cursuri postuniversitare şi profesorii însoţitori, a căror şedere are drept scop studiile sau formarea educaţională; eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru cercetătorii care se deplasează în România în scopul desfăşurării unor activităţi de cercetare ştiinţifică; eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru reprezentanţii organizaţiilor non-profit cu vârsta de cel mult 25 de ani, care participă la seminarii, conferinţe, evenimente sportive, culturale sau educaţionale, organizate de organizaţii non-profit; eliberarea vizelor pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, ai cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, precum şi ai cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene.