Site icon TIMP ROMÂNESC

Președintele Chinei, despre un nou Război Rece

Preşedintele chinez Xi Jinping a avertizat luni împotriva unui „nou război rece” care nu poate să ducă decât la un „impas”, într-un mesaj video adresat Forumului economic mondial de la Davos, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Fără a numi SUA, Xi Jinping s-a prezentat ca apărător al multilateralismului şi mondializării, aşa cum a făcut şi la ediţia forumului de acum patru ani, înainte de venirea la putere a lui Donald Trump.

Mesajul liderului chinez, care vine la mai puţin de o săptămână după instalarea la Casa Albă a succesorului lui Trump, Joe Biden, pare a fi un avertisment de a nu continua politica lui Trump care a prezentat China drept rivalul nr. 1 al SUA, mai ales în plan comercial şi tehnologic. Regimul de la Beijing se teme în special că Biden ar putea încerca să-i unească pe occidentali împotriva sa, scrie France Presse.

„Construirea de clanuri sau declanşarea unui nou război rece, respingerea, ameninţarea sau intimidarea celorlalţi, impunerea decuplării, perturbarea lanţurilor de aprovizionare sau stabilirea de sancţiuni pentru a provoca izolarea nu ar face decât să împingă lumea către divizare şi chiar confruntare”, a subliniat Xi Jinping. „Iar confruntarea ne va duce într-un impas”, a adăugat acesta.

Preşedintele chinez a asigurat că Beijingul, ca adept al unei politici externe independente şi paşnice, „lucrează din greu la menţinerea de relaţii de prietenie şi cooperare cu alte ţări” şi că jocul cu „sumă zero” sau „câştigătorul ia totul” nu reprezintă filozofia călăuzitoare a poporului chinez, a consemnat Xinhua.

El a pledat pentru multilateralism, dar împotriva unui „multilateralism selectiv”, subliniind că „regulile odată stabilite trebuie urmate de toţi”, şi a făcut apel la comunitatea internaţională să fie unită şi să coopereze. „Ni s-a demonstrat din nou că abordările protecţioniste, unilaterale şi de izolare arogantă eşuează întotdeauna”, a afirmat Xi.

 

Exit mobile version