Site icon TIMP ROMÂNESC

Președintele Iohannis: Atenţia faţă de diaspora trebuie să devină o prioritate naţională

Președintele României, Klaus Iohannis, a susţinut marţi, 23 februarie, o alocuțiune, în cadrul evenimentului intitulat ”Diaspora românească, vector de dezvoltare”, care a avut loc la Palatul Cotroceni. Şeful statului propune o nouă abordare cu privire la românii care pleacă din ţară, pe care nu îi mai vede ca o pierdere, ci o oportunitate de dezvoltare a ţării.

”Salut acest eveniment găzduit la Palatul Cotroceni care își propune să aducă împreună decidenți, oameni interesați de relația cu diaspora și expertiza unor state cu know-how în această privință. Vă propun o nouă perspectivă asupra relaţiei dintre stat şi cetăţenii care au ales să trăiască în afara graniţelor ţării, care este, pentru mine, o preocupare de suflet. Vorbim de multe ori despre pierderea pe care o reprezintă plecarea românilor în străinătate. Într-o altă abordare, însă, putem să vedem și oportunitatea oferită de prezența unei diaspore puternice peste hotare. Bine angrenată de un stat atent, aceasta poate deveni o importantă resursă pentru dezvoltarea şi modernizarea României, un adevărat capital care poate fi valorificat. Statul român trebuie să-i servească deopotrivă pe toţi românii, din interiorul și din afara granițelor. Convingerea mea este că a valorifica potenţialul românilor din afara ţării înseamnă, de fapt, a crea un cadru propice pentru bunăstarea tuturor românilor. Trăim într-o lume dinamică, în care naţiunile nu sunt îngrădite de granițe și în care identitățile se suprapun. O Românie puternică se clădeşte prin oameni capabili să genereze prosperitate și nu putem ignora jumătate din România activă, care munceşte peste hotare. De aceea, ne aflăm astăzi aici: pentru a pune o piatră de temelie la crearea unui nou cadru, în care atenţia faţă de diaspora să devină o prioritate naţională. Acesta va trebui transpus în politici publice, programe și proiecte. Noua abordare pe care o propun, de a privi diaspora ca pe o oportunitate, pleacă de la câteva constatări. În primul rând, românii de peste hotare acumulează experienţă, posedă expertiză, capătă deprinderi şi îşi construiesc reţele de contact pe care nu le-ar fi avut în ţară. Acestea reprezintă un capital preţios, ce poate fi valorificat în mod inteligent. Fie că vorbim de specialişti demni de Premiul Nobel, de români care excelează în profesiile lor și în activitățile lor, care muncesc cu onestitate, românii din străinătate au ceva util de oferit ţării. Ei vin cu un capital profesional, intelectual, financiar, social, dar şi civic, având experiența de a trăi în democrații consolidate, cu sisteme eficiente în serviciul public.

A doua constatare, pe care o fac cu regret, este că prea puţini români au planuri concrete de întoarcere în ţară. Sunt convins că numărul lor va creşte pe măsură ce se schimbă abordarea statului faţă de cetăţenii săi, dar expertiza lor poate fi valorificată şi pusă în slujba dezvoltării României chiar de acolo unde trăiesc ei acum. Vă propun să ne gândim împreună la modalitățile în care putem pune în contact specialiştii români din străinătate cu cei rămaşi acasă în fiecare domeniu, în care putem conecta proiectele antreprenoriale sau de cercetare, putem facilita accesul la resurse şi crea punţi de legătură cu instituţiile publice. Putem valorifica ingeniozitatea și creativitatea românească și beneficia cu toții de transferul de idei şi de proiecte în ambele direcţii, din străinătate către România şi invers. Pentru a răspunde aşteptărilor românilor de a se conecta cu ţara şi de a le oferi un acces prietenos la serviciile statului, se pot crea cât mai multe instrumente online – de la informaţii disponibile în reţea la cursuri şi programe educaţionale şi antreprenoriale sau incubatoare virtuale.

România nu își permite să irosească preţiosul capital uman pe care îl reprezintă concetățenii noștri din afara granițelor. Ei sunt nu doar ambasadorii sufletului românesc şi purtătorii de mesaj ai culturii şi obiceiurilor noastre, ci au demonstrat și spirit antreprenorial prin însuși destinul pe care l-au ales. Ei sunt surse de proiecte şi investiţii, de cercetare sau de schimburi artistice şi culturale. Pe scurt, sunt vectori de dezvoltare şi modernizare pentru ţară. Ştim de exemplu că banii trimiși anual acasă fac din românii de peste hotare un adevărat investitor şi generează o parte importantă din creşterea economică. Avem datoria să le oferim mai mult, și anume oportunităţi concrete pentru a-i atrage să-şi investească productiv talentul şi resursele înapoi acasă. Nu în ultimul rând, românii de peste hotare sunt importanţi factori de influenţă în ţările gazdă. Proiecţia României în lume depinde în mare măsură de prezenţa, vorbele şi acţiunile fiecăruia dintre ei. În acest fel, se creează o impresie mai vie şi mai durabilă despre România decât prin orice alt instrument de comunicare elaborat de stat. Imaginea României în lume nu vine doar din realitatea de pe teren, de aici din ţară, ci şi din cum este ea tradusă de fiecare dintre cei plecaţi. În acest sens, doresc să salut efortul oamenilor de afaceri care, în mod voluntar, s-au mobilizat, cutreierând diaspora, pentru a prezenta oportunităţile disponibile în România. Știu că Guvernul va propune o foaie de parcurs care să reflecte importanţa strategică acordată diasporei. Deja remarc atenţia purtată informării cetăţenilor despre votul prin corespondenţă, un drept câştigat de românii din afara ţării cu multă trudă. Ştiu că sunt câteva iniţiative ce se pregătesc deja şi, la coagularea lor, le voi supune discuţiei cu înşişi beneficiarii lor, românii care trăiesc astăzi peste hotare. Astfel, Consiliul Consultativ promis Diasporei va face un prim pas pentru a-şi îndeplini misiunea.

Pentru a pune în valoare toate valenţele românilor plecaţi la muncă sau la studiu, ne trebuie mai mult decât o acțiune a decidenților politici. Trebuie să îi cunoaştem cu adevărat, să știm cine sunt și ce îi preocupă. Românii, oriunde trăiesc, aduc contribuţii însemnate. Sunt multe nume cunoscute care au pus România pe harta lumii prin realizările lor, contribuind la patrimoniul cultural şi ştiinţific al umanităţii. Dar îmi doresc, aşa cum am spus, ca prezenţa românilor peste hotare să fie o chestiune de alegere, nu una de necesitate. Până atunci, propun românilor din afara granițelor un parteneriat bazat pe încredere şi scop comun: transformarea României într-un stat poster și puternic. Mulţumesc!”

Exit mobile version