Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 20 septembrie a.c., în cadrul celei de-a doua zile a segmentului la nivel înalt al celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, întrevederi bilaterale cu secretarul general ONU, António Guterres, și cu prim-ministrul Guvernului Republicii Moldova, Pavel Filip.În cadrul întrevederii cu António Guterres, Klaus Iohannis a evidențiat implicarea României în susținerea procesului demarat de Secretarul General ONU privind eficientizarea și reformarea organizației astfel încât ONU să acționeze de o manieră mai promptă și eficientă pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea internațională.
În același timp, președintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de susținere a misiunilor ONU de menținere a păcii. Președintele României a prezentat, de asemenea, argumentele candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul de Securitate ONU. Totodată, șeful statului a adresat secretarului general ONU invitația de a vizita România, primită cu deschidere și plăcere de înaltul oficial ONU, care a rememorat vizitele anterioare în țara noastră.
Secretarul general ONU a arătat că recunoaște rolul României în regiune și la nivel global, ca pilon de ordine și stabilitate și a menționat caracterul exemplar al cooperării ONU cu România, ca stat care susține valorile multilateralismului și cooperării internationale, menționând inclusiv exemplul Centrului de Tranzit în Regim de Urgență pentru Refugiați, creat de România cu UNHCR și Organizația Internațională pentru Migrație, primul de acest fel din lume, care funcționează încă din 2008 și pe care l-a vizitat în 2009 în calitatea anterioară de Înalt Comisar ONU pentru Refugiați. Secretarul General a apreciat conduita României în regiune, fiind discutate pe scurt situația din Ucraina, dosarul transnistrean, situația din Balcanii de Vest.
Cei doi înalți oficiali au stabilit să rămână permanent în contact pentru avansarea temelor de pe agenda ONU.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai avut miercuri, 20 septembrie a.c., o întrevedere cu prim-ministrul Guvernului Republicii Moldova, Pavel Filip, în contextul participării la segmentul înalt al celei de a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Agenda de convorbiri a prevăzut un schimb de vederi asupra stadiului și perspectivelor de dezvoltare a cooperării bilaterale, cu accent pe realizarea proiectelor de interconectare în domeniul energetic și al infrastructurii, respectiv asupra evoluțiilor de securitate din regiune.
Președintele României a evidențiat sprijinul țării noastre pentru parcursul european al Republicii Moldova, subliniind importanța continuării procesului de reforme, pe baza angajamentului sincer şi concret al Guvernului Republicii Moldova. Președintele Klaus Iohannis a subliniat că această asistență a României este acordată instituțional, nu pentru anumiți politicieni.
Totodată, Iohannis a încurajat accelerarea ritmului de reformă în domenii apte să aducă îmbunătăţirea vieţii cetățenilor Republicii Moldova, dar și o mai bună comunicare a rezultatelor în acest sens.
De asemenea, Ppeședintele României a încurajat valorificarea oportunităţilor oferite de cooperarea cu NATO, cu accent pe consolidarea propriilor capacităţi de apărare ale Republicii Moldova, în limitele unui nivel de ambiție stabilit de autorităţile de la Chişinău.
Premierul Filip a mulțumit în mod deosebit pentru sprijinul acordat de statul român pentru procesul de reforme din Republica Moldova și pentru asistența pentru interconectarea fizică, prin România, la spațiul european și a exprimat angajamentul ferm al Guvernului de la Chișinău pentru continuarea procesului de reforme în spirit european.
Cei doi înalți oficiali au discutat de asemenea despre evoluțiile privind dosarul transnistrean, precum și despre perspectivele Parteneriatului Estic (PaE), în pregătirea Summitului PaE din luna noiembrie.