Site icon TIMP ROMÂNESC

Președintele Iohannis la Conferința ”We are inventing the future! Our bet on science!”

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 12 iunie a.c., la Palatul Regal, o alocuțiune în cadrul Conferinței ”We are inventing the future! Our bet on science!”.Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

”Mulțumesc, în primul rând, pentru primirea deosebit de călduroasă de care am avut parte când am intrat aici, în Sala Tronului!

Domnule Președinte al Consiliului Județean Ilfov,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Domnule Președinte al Academiei Române,

Distinși reprezentanți ai autorităților locale,

Stimate Domnule Director General,

Stimați invitați,

Ne aflăm astăzi în Sala Tronului din Palatul Regal. Acest palat a fost construit în perioada interbelică pentru a fi centrul politic al României reîntregite. Integrarea provinciilor separate de-a lungul secolelor a însemnat un efort considerabil, atât pe plan politic, cât și economic și social, și nu s-a terminat.

Acum, când marcăm 100 de ani de existență ca stat național unitar, România are în față provocarea de a reduce decalajele economice și sociale pe care încă le are în raport cu Vestul Europei.

Modernizarea României în următoarele decenii depinde, într-o măsură decisivă, de investițiile în inovare, care să conducă la dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere, capabilă să exploateze inteligent și sustenabil provocările tehnologice ale viitorului.

Trebuie acordată o atenție deosebită stimulării proiectelor majore în domenii strategice și cu valoare adăugată ridicată.

O astfel de investiție este și dezvoltarea Parcului Științific Măgurele. Acest proiect este primul de o asemenea însemnătate din țara noastră și marchează un pas foarte important spre creșterea conectivității dintre mediul academic și cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activități economice cu valoare adăugată.

Iată cum o inițiativă de succes, precum Infrastructura Luminii Extreme – Fizica Nucleară, poate deveni punctul de pornire al unui demers integrat de dezvoltare regională.

În acest context, este esențială finalizarea infrastructurii de cercetare și contez pe sprijinul tuturor celor care au un rol în acest sens.

Măgurele este, din multe puncte de vedere, unul dintre principalele centre ale cercetării românești, și a fost de multă vreme. Cu nouă institute naționale de cercetare-dezvoltare, o facultate și două companii de inginerie, orașul este deja bine cunoscut în domeniul fizicii. Potențialul de dezvoltare al zonei rămâne, însă, în continuare unul foarte ridicat.

Felicit implicarea autorităților județene și locale, în colaborare cu asociațiile internaționale de profil, pentru promovarea conceptului de parc științific și alocarea concretă de resurse în acest sens, cum tocmai ne-a prezentat domnul Președinte al Consiliului Județean, domnul Marian Petrache.

Proiectul va aduce o serie de beneficii atât comunității locale, cât și întregii țări.

În primul rând, poate stopa și chiar inversa exodul de talent din domeniul cercetării, generat inclusiv de lipsa unei infrastructuri adecvate pentru derularea unor proiecte avansate de cercetare.

În al doilea rând, Parcul Științific Măgurele va permite dezvoltarea unui mediu atractiv pentru tipul de cercetare interdisciplinară care contribuie, din ce în ce mai mult, la transferul de bune practici și de inovații între diverse ramuri ale științei.

Stimați invitați,

Cercetarea este indispensabilă oricărei strategii de creștere economică sustenabilă.

România a redus din decalajul care o separa de Europa de Vest în ultimii 15 ani. Cu toate acestea, pentru a reuși detașarea de grupul statelor care au economii cu venituri medii, trebuie să investim în tehnologiile viitorului.

Parcurile științifice reprezintă un ecosistem propice pentru o astfel de dezvoltare, prin facilitarea cooperării dintre sectorul privat, centrele de cercetare și toți ceilalți parteneri interesați.

Companiile cu activitate bazată pe cunoaștere și inovare pot deveni un catalizator important pentru dezvoltarea cercetării științifice, cu aplicabilitate directă în economia țării noastre și, de ce nu, chiar în afara granițelor.

Dincolo de impactul direct în sfera cercetării, Parcul Științific Măgurele reprezintă o oportunitate de diversificare a polilor de dezvoltare din proximitatea capitalei, prin realizarea de investiții în sudul acesteia.

Dar, pentru a atrage talent național și internațional, contează nu doar oportunitatea unei cariere, ci și asigurarea unei calități ridicate a vieții. De aceea, este important ca proiectele de infrastructură să țină și ele pasul.

Prin asigurarea unui acces rapid către Parcul Științific Măgurele se poate crește popularitatea zonei pentru investitori, pentru cercetători, dar, sigur, și pentru angajați. Din păcate, binecunoscutele și experimentatele blocaje din traficul rutier sau lipsa unui sistem de transport feroviar suburban sunt câteva dintre elementele care reduc atractivitatea zonei metropolitane București-Ilfov, și aici este nevoie de acțiune.

Doamnelor și domnilor,

Înainte de a încheia, doresc să subliniez cât de mult contează perseverența în a fructifica oportunitățile de dezvoltare a infrastructurii științifice.

Din nefericire, în ultimii ani, multe studii de fezabilitate nu au fost urmate și de alocarea fondurilor pentru materializarea efectivă a proiectelor. Parcul Științific Măgurele este o excepție fericită, unde atât terenul, cât și o parte importantă a resurselor financiare necesare sunt deja puse la dispoziția proiectului.

Creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene, dar și a investițiilor particulare, reprezintă o necesitate pentru ca România să-și poată dezvolta infrastructura de cercetare.

Este clar că domeniul cercetării beneficiază de tot mai multă atenție, atât în discuțiile preliminare pe marginea următorului exercițiu bugetar al Uniunii Europene, cât și din partea companiilor care abordează inovarea ca pe o pârghie principală în menținerea competitivității.

Mai mult, este evident că investițiile în acest domeniu au un impact semnificativ asupra dezvoltării economice, demonstrând cât este de importantă susținerea din partea statului, atât în sfera cercetării-dezvoltării-inovării, cât și a educației, acolo unde sunt formați viitorii specialiști.

Nu este târziu să răspundem nevoii de stabilitate și flexibilitate în dezvoltarea și atragerea talentului necesar industriei viitorului.

Doar atunci când gândim strategic, pe termen lung, contribuim într-o manieră sustenabilă la construirea unei Românii dezvoltate și inovatoare.

Îmi doresc foarte mult ca atunci când voi merge din nou la Măgurele să am ocazia de a vedea ultimele progrese științifice din domeniu, realizate de către cei mai buni specialiști din Europa, dar și să aflu despre aplicațiile cu impact economic create aici.

Așadar, îi felicit pe toți cei implicați în dezvoltarea Parcului Științific Măgurele și le urez mult succes în atingerea obiectivelor!

Vă mulțumesc!”

Exit mobile version