Site icon TIMP ROMÂNESC

Președintele Klaus Iohannis : Românii din străinătate au arătat întregii lumi că sunt un exemplu. Să fiți solidari și uniți!

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit luni, 27 aprilie, la Roma cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia pe care i-a asigurat că munca și eforturile lor sunt apreciate de România, dialogul constant fiind cheia în atingerea succesului.

Știu că vă doriți o Românie normală, cu instituții democratice care servesc și respectă cetățeanul, o țară care vă apreciază munca și valoarea, unde să vă întoarceți oricând și să găsiți aceleași condiții și oportunități ca peste tot în Europa. Știu aceste lucruri și ele reprezintă direcții pe care le-am asumat ca președinte. De aceea, vreau să vă împărtășesc câteva gânduri despre primele luni de mandat. Ele au fost despre valori și principii, despre respectul și recunoașterea lor, despre începutul acestei construcții”, a subliniat președintele României la întâlnirea cu reprezentanții comunității românești.

În ceea ce privește legiferarea votului prin corespondență, Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit că toate partidele s-au angajat public că vor începe în cel mai scurt timp dezbaterea cu privire la legislația care asigură dreptul de vot al românilor din afara granițelor: “Există în acest moment un proiect privind votul prin corespondență. Este rolul Parlamentului să discute și adopte o soluție, oricare ar fi aceasta. Este rolul meu să aduc în dezbaterea publică acest subiect și să-i urmăresc evoluția. Și așa voi face. Eu cred că avem nevoie de o asemenea lege care privește votul românilor din diasporă. Nu doar pentru că am promis – și toată lumea a promis. Deși acest lucru în sine ar fi un argument suficient. Ci și pentru că realitatea o impune. Pentru că este democratic și principial ca statul român să se asigure că fiecare cetățean își poate exercita dreptul fundamental la vot și să ofere suficiente opțiuni pentru asta (…)     Românii din străinătate au arătat întregii lumi că sunt un exemplu de implicare civică și participare, că sunt informați și știu foarte bine ce își doresc. Că înțeleg și prețuiesc puterea pe care un singur vot o poate avea în democrație. Și, dincolo de orice reguli și proceduri, acest lucru face un vot sigur și pe deplin asumat de cel care-l exprimă”.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanții comunității românești, președintele României a reliefat rolul esențial pe care cetățenii români îl au pentru o mai bună cunoaștere și înțelegere a României în țările unde trăiesc: “Aici în Italia sunteți o forță, nu doar prin numărul mare, prin faptul că ne reprezentați și pentru că aveți un cuvânt de spus în comunitățile voastre. De aceea vă îndemn să fiți solidari și uniți”.

Exit mobile version