Site icon TIMP ROMÂNESC

Preşedintele Republicii Muntenegru: Apreciem foarte mult sprijinul continuu al României pentru integrarea noastră europeană

La finalul întrevederii oficiale cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Muntenegru, Jakov Milatović, a mulţumit României pentru susţinerea în procesul de integrare europeană.

„Aş vrea să exprim sincere mulţumiri pentru vizita sa în Muntenegru la doar câteva luni după vizita mea oficială la Bucureşti. Această vizită este de mare importanţă, deoarece reprezintă prima vizită oficială a unui preşedinte al României în Muntenegru de la restaurarea independenţei, fiind astfel un semn puternic de prietenie şi parteneriat între ţările noastre. Apreciem foarte mult sprijinul continuu al României pentru integrarea noastră europeană şi susţinerea pentru politica de extindere a Uniunii Europene. Sprijinul dumneavoastră, domnule preşedinte, ne oferă un impuls suplimentar pe calea noastră de aderare, cu scopul de a deveni al 28-lea membru până în 2028”, a declarat şeful statului muntenegrean.

Acesta a mulțumit și Guvernului României subliniind că, datorită parteneriatului cu ţări precum România, Muntenegru a reuşit să facă progrese evidente către o Europă unită, sigură şi prosperă.

„Sper ca preşedintele Iohannis să nu se supere dacă menţionez ce mi-a spus în timpul şederii mele în România: a nu continua procesul de extindere ar fi o mare greşeală strategică a Uniunii Europene. Sunt pe deplin de acord cu această evaluare şi cred că dacă cineva înţelege cu adevărat complexitatea geopolitică şi potenţialele ameninţări sunt prietenii noştri din România. În ciuda poziţiei geopolitice exigente şi sensibile, România a profitat la maximum de oportunităţile oferite şi s-a folosit de potenţialul enorm al oamenilor şi pentru a construi un stat puternic în Uniunea Europeană”, a arătat preşedintele Jakov Milatović.

Şi-a exprimat respectul profund pentru progresele impresionante pe care le-a făcut România.

„Succesele dumneavoastră sunt într-adevăr o inspiraţie şi o motivaţie nu numai pentru Muntenegru, ci şi pentru restul ţărilor din regiune. Ceea ce este deosebit de important este modul în care aţi reuşit să echilibraţi păstrarea tradiţiei bogate şi specificul cultural al României, dar, în acelaşi timp, păstrând şi întărind suveranitatea nu doar a ţării dumneavoastră, ci a întregii Europe. Fiind un aliat al NATO, suntem recunoscători pentru acest lucru”, a arătat Jakov Milatović.

Când vine vorba de cooperarea economică, a adăugat Milatović, există o mare şansă pentru ambele ţări: ”Deşi actualul schimb comercial este sub nivelul potenţialului, sunt convins că putem deschide noi capitole în relaţiile noastre economice. Investiţiile străine directe şi proiectele comune sunt o modalitate de a conecta în continuare economiile noastre şi de a consolida legăturile dintre popoarele noastre. În calitate de aliaţi ai NATO, împărtăşim valori comune de securitate şi de stabilitate. (…) România şi-a arătat angajamentul de a păstra pacea şi stabilitatea pe continentul nostru. Muntenegru rămâne ferm angajat faţă de aceste obiective, sprijinind Alianţa şi principiile securităţii colective pe care se bazează”.

Exit mobile version